Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată China după un deceniu sub conducerea lui Hu Jintao

Publicat in Adevarul, vineri 9 noiembrie 2012 ·

Ultimul deceniu în China a fost marcat de o ascensiune economică fără precedent, o deschidere a societăţii determinată de Internet şi un sistem politic imobil, relatează AFP, care prezintă a cronologie a celor zece ani sub conducerea lui Hu Jintao.

Al XVI-lea congres al PCC în octombrie. Hu Jinato devine secretar-general.

2003 - O epidemie de pneumonie atipică, SRAS, izbucneşte la începutul anului. Autorităţile sunt acuzate de lipsă de transparenţă. Cel puţin 350 de persoane mor în China şi 800 în lume.

- În martie, Hu devine şeful statului, iar Wen Jiabao premier.

- În martie, moartea unui tânăr designer, Sun Zhigang, într-un centru de detenţie din Canton (sud) declanşează o campanie de presă în favoarea muncitorilor imigranţi. Centrele de detenţie sunt închise.

- La 15 octombrie, China devine a treia ţară care trimite un om în spaţiu, după Uniunea Sovietică şi Statele Unite.

2004 - IBM vinde în decembrie divizia sa de PC fabricantului chinez de computere Lenovo.

2006 - În iulie, Tibetul este legat de restul Chinei printr-o linie de cale ferată, construită la cea mai mare înălţime din lume.

2007- China lansează în ianuarie prima sa rachetă antisatelit, un gest considerat belicos de Occident. Ea lansează în octombrie primul satelit de explorare selenară, Chang'e, inaugurând un program ambiţios ce urmăreşte să trimită un astronaut pe Lună.

- În octombrie are loc al XVII-lea congres al PCC, în cadrul căruia Hu Jintao este reales la conducerea partidului.

2008 - Revolte în martie la Lhassa şi în mai multe regiuni tibetane din China, soldate cu 20 de morţi, potrivit unei surse oficiale, şi 203 potrivit tibetanilor în exil

- Xi Jinping devine vicepreşedinte în martie.

- În mai are loc un cutremur în Sichuan (sud-vest), soldat cu 87.000 de morţi şi dispăruţi.

- În perioada 8-24 august au loc Jocuri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 23 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 51 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 53 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 41 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°