Doru Octavian Dumitru spune ca pe el si coltul peretelui il face sa se gandeasca la o gluma: "Daca ar exista un scaun de Papa al rasului, m-as inghesui sa candidez". de FLORIN CONDURATEANU SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA! Dialogurile cu indragitul comic se transforma intr-o cascada de glume. "Ce-ti place sa citesti?", il intreb. "Etichetele." "Ce-ti place sa mananci?" "Unghiile." "De unde te imbraci?" "Din sifonier." "Ce-ti place sa ti se dea?" "Atentie." "Ce nu-ti place sa ti se dea?" "Papucii." "Ce fructe preferi?" "Poamele." "Ce muzica ti se pare interesanta?" "Muzica culta cantata de inculti."

Doru relateaza un dialog la frizerie, clientul intreaba: "Cat costa un tuns?" "40.000 de lei." "Dar un ras?" "20.000 de lei." "Atunci, va rog, un ras in cap."

Povesteste ca, la gradinita, educatoarele au rugat-o pe mama lui sa-l ia mai devreme acasa, fiindca prichindelul Doru sporovaia atatea intamplari nostime inventate de mintea lui talentata, incat ceilalti copii nu mai voiau sa plece de la gradinita si, culmea, erau vrajiti de balivernele pustiului chiar parintii sositi sa-si preia odraslele si acestia, oameni in toata firea, intarziau pe culoarele gradinitei cu urechile ciulite la Doru Octavian Dumitru, bancosul gradinitei. "Parintii au considerat ca numai un liceu industrial si o facultate tehnica mai pot sa vindece un imprastiat, un aiurit ca mine. In mine se ascund un urias si un pitic. Uriasul, cuminte, domol, el a facut facultatea in Institutul de Constructii, piticul dorea mai mult, avea idealuri mai altfel, nebunii. Piticul il sapa pe urias si m-a impins spre umor. Dupa facultate, m-am prezentat la locul repartizat, la un trust de constructii, in Bacaul natal. Directorul mi-a zis: "Am ingineri garla, ce-mi mai trebuie un inginer stagiar ca tine, mai bine organizeaza o brigada artistica, sa rada constructorii de tine". Asa a pornit cariera mea