Președintele Băsescu s-a supărat pe Andrei Pleșu. Supărările sînt omenești, numai că președintele, cînd se înfurie, amenință. Șantajează. Sugerează mari „catastrofe“ și „represalii“. „Văd că domnul Pleșu a făcut o preocupare aproape zilnică legată de mine. Nu aș vrea să spun lucruri care să nu-i placă domnului Pleșu despre cum l-am văzut eu ca și consilier. Îl invit la decență. Este ultimul apel pe care îl mai fac la Andrei Pleșu“, a afirmat Traian Băsescu, într-un interviu acordat B1 TV. Îi rog pe toți simpatizanții președintelui să ne indice unde s-ar încadra – din punct de vedere al analizei politice – aceste afirmații. Țin aceste afirmații de „modernizarea Statului“, atît de clamată de președintele Băsescu? Țin de rolul președintelui, cel de mediator? Sînt ele un semn de dialog al șefului Statului cu societatea civilă, din care și Andrei Pleșu face parte? Nu credem. Sîntem de părere că, și prin aceste afirmații, Traian Băsescu a arătat un dispreț incomensurabil față de cei care îl critică. E foarte trist să vezi un președinte de țară – un demnitar în exercițiul funcțiunii – care ar putea să facă „dezvăluiri“ despre un particular. Nu contează ce ar putea spune Traian Băsescu despre fostul consilier Pleșu. Simplul fapt că președintele scotocește prin viața unor oameni, că lucrează după practici securistice („știm noi cu ce te ocupi, știm noi ce-ai făcut, nu ne prostești pe noi“) e foarte grav. Aceste „fișe de poliție“ pe care Traian Băsescu le vîntură amenințător sînt un semn de deraiere de la democrație. Sînt, clar, apucături de dictator, care caută să pună pumnul în gură celor care îndrăznesc să-l critice. Sigur, acum, Traian Băsescu nu beneficiază de serviciile unui Pleșită (care îl lua la căsăpit – „brichisit“ era termenul drag securistului Pleșiță – pe Goma în 1977), dar asta nu înseamnă că trebuie să-l scuzăm pe Traian Băsescu și să-l tratăm cu îngăduin