Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PPCD Hunedoara a descoperit 177 de fosti comunisti in PD

Publicat in HotNews, luni 29 august 2005 ·

O serie intreaga de membri ai Partidului Democrat Hunedoara sunt acuzati de liderii filialei PPCD de colaborare cu fosta Securitate, precum si de detinerea unor inalte functii in aparatul de conducere al Partidului Comunist Roman. Printre cele 177 de persoane acuzate de conducerea crestin-democratilor se afla si vicepremierul Gheorghe Pogea.

Astfel, liderii fostului partid taranist sustin ca, din acest motiv, PD nu ar avea nici o sansa de a fi primit in randul Partidului Popular European. Presedintele filialei, Emil Danci, a afirmat ca organizatia judeteana a democratilor ar trebui sa-si faca ordine in propria ograda, astfel incat sa elimine fostii membri PCR si pe cei care au colaborat cu Securitatea.

Reprezentantii PPCD au mai mentionat ca nu mai putin de 177 de democrati sunt "manjiti" din acest punct de vedere. Crestin-democratii au mai afirmat ca fostii comunisti si securisti nu numai ca nu au disparut dupa Decembrie '89, dar s-au infipt mai bine in noile structuri de dupa 1990, deavoltand o retea puternica.

Totodata, liderii PPCD au cerut sprijinul societatii civile pentru a-i da in vileag pe toti fostii comunisti de frunte, care acum isi striga apartenenta la dreapa esicherului politic. "PD este un partid artifical. Daca vor sa fie primiti in PPE, atunci trebuie sa o demonstreze.

Lista intocmita de noi la nivelul judetului cuprinde 177 de nume, pe care deocamdata nu le putem face publice, deoarece inca purtam discutii cu conducerea PD de la Bucuresti ca sa-i determinam sa renunte la toate aceste personaje", a declarat unul dintre membrii crestin-democrati.

Vicepremierul Gheorghe Pogea a negat, ieri, vehement toate acuzatiile si a afirmat ca nu este din nici un punct de vedere santajabil. "Unul dintre marile mele atuuri este ca sunt un liber si ind

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum o ora
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

Ziua Constanta acum 49 minute
Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor, a anunțat prin intermediul unei postări pe pagina de socializare, azi, 14 mai 2024. Iată anunțul de pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional de Istorie a României:

Maia Sandu aduce Moldova in linia întâi: Semnează un pact de securitate și apărare cu UE dezavuat de Rusia

Ziua News acum o ora
Republica Moldova și UE sunt pe cale să își aprofundeze cooperarea în domeniul apărării la un nivel fără precedent, în timp ce Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei, scrie Financial Times, care dezvăluie în exclusivitate o propunere a UE. Acest

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

INS Topul scumpirilor din aprilie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aprilie 2024, p

Știri Constanța Cine este bărbatul care s-a aruncat de pe podul de la Agigea? (VIDEO)

Ziua Constanta acum 31 minute
Un bărbat s-a aruncat pe podul rutier de la Agigea azi, 14 mai 2024. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompi

Show-urile multimedia „Simfonia Apei” revin la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului, din 17 mai

News.ro acum 27 minute
Spectacolele de apă, muzică şi lumini „Simfonia Apei” vor începe la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului, din 17 mai. Show-urile multimedia sunt la a V-a ediţie. În cadrul spectacolelor, tematicile vor celebra valorile autentice şi contribuţii

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat (Maroc), a anunţat, luni, lopinion.ma. Halep, care joacă marţi în primul tur la Trofeul Clarins, a fost invitată la competiţia „Grand Prix De Son Altesse Royale La Pri

Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum 35 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Kremlinul anunță că Vladimir Putin va efectua o nouă vizită în China săptămâna aceasta

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa în China săptămâna aceasta, au anunţat marţi Kremlinul și Ministerul Afacerilor Externe de la Beijing, relatează agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres. Vladimir Putin și Xi JinpingFoto: Sergei Gun

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°