Circa 20.000 de maghiari din Transilvania sunt aşteptaţi, sâmbătă, la un protest în Sfântu Gheorghe, după condamnarea la închisoare a lui Marko Attila, în cazul retrocedării Colegiului "Székely Mikó", scopul acţiunii fiind acela de a semnala că decizia instanţei ar putea fi un precedent periculos, informează Mediafax.
Manifestarea, organizată de bisericile istorice maghiare, va începe la ora 11.30, cu bătaia clopotelor, oamenii fiind aşteptaţi să se adune în faţa bisericilor, de unde vor porni într-un marş spre centrul oraşului, iar în faţa Colegiului "Székely Mikó" va fi amenajată o scenă.
De la ora 12.00 se vor adresa protestatarilor preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, episcopul-vicar al Bisericii Reformate Kató Béla, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, episcopul reformat Pap Géza, arhiepiscopul romano-catolic de Alba-Iulia, Jakubinyi György, episcopul unitarian Bálint Benczédi Ferenc, episcopul Bisericii Evanghelice Luterane, Adorjáni Dezső, episcopul reformat Csűry István, europarlamentarul Tőkés László.
Protestul, la care organizatorii aşteaptă sosirea a aproximativ 20.000 de maghiari din toată Transilvania, se va încheia cu adoptarea unei declaraţii.
Manifestarea, denumită "Ziua Dreptăţii", este organizată de bisericile istorice maghiare, cu susţinerea formaţiunilor politice maghiare şi a organizaţiilor civice, potrivit organizatorilor scopul acesteia nefiind acela de a se pune presiune asupra justiţiei, ci de a protesta faţă de o "nedreptate" şi de a atrage atenţia asupra faptului că această decizie ar putea fi un precedent periculos ce poate duce la renaţionalizarea oricărui imobil restituit legal cultelor religioase.
De aproape două luni, un grup de protestatari, în frunte cu un preot reformat, participă zilnic la un miting de două ore în faţa Colegiului "Székely Mikó".
Totodată, a fost creată o pagin