Piţurcă s-a decis în privinţa formaţiei de start pentru meciul cu Franţa. Pentru a treia zi consecutiv i-a folosit la titulari pe Nicoliţă şi pe Daniel Niculae.
“Tricolorii” au efectuat ieri dimineaţă încă o şedinţă tactică în vederea meciului cu Franţa, care va avea loc luni, la Zürich, de la 19:00 (ora României). Ca de obicei, totul s-a derulat în spatele porţilor zăvorîte şi păzite de poliţişti ale stadionului AFG Arena din St. Gall.
Pe o ploaie măruntă şi rece, Victor Piţurcă a lucrat pentru a treia zi consecutiv cu aceeaşi echipă cu care intenţionează să înceapă partida cu vicecampioana mondială. Portarul şi fundaşii sînt aceiaşi care au dus greul în preliminarii: Lobonţ, Contra, Tamaş, Dorin Goian, Raţ. La mijloc, Cociş i-a luat faţa lui Nicolae Dică, deşi stelistul a reuşit “dubla” în ultima verificare cu Muntenegru, iar Rădoi va fi preferat lui Codrea, ce ar putea fi însă titular vineri, cu Italia.
Compartimentul median va fi completat de căpitanul Cristi Chivu, care va juca un rol important în blocarea culoarelor spre Ribery. Pentru a întări blocul nostru defensiv pe partea stîngă de atac a Franţei, Piţi va miza pe plămînul de oţel al lui Nicoliţă, obligat să stăvilească elanul ofensiv al fundaşului stînga francez Abidal, aşa cum a făcut-o cu Van Bronckhorst în meciul cu Olanda, de la Rotterdam, încheiat 0-0.
În atac, doi se ceartă şi al treilea cîştigă. De cîteva zile, Daniel Niculae a devenit varianta principală de vîrf împins, după ce selecţionerul i-a testat pe rînd, lîngă Mutu, pe Marica şi pe Marius Niculae.
Ştefan Radu a revenit la antrenament
Fundaşul lui Lazio Roma a reintrat de ieri în programul de pregătire al echipei naţionale, după ce a lipsit două zile. Fane a fost declarat răcit, de staff-ul reprezentativei, imediat după ce Gazeta a dezvăluit că “tri