Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA pune piciorul în prag: cei anchetaţi în "dosarul transferurilor" ar putea primi interdicţia de a părăsi ţara!

Publicat in CityNews Alba, luni 11 februarie 2013 ·

DNA cere interdicţie de a părăsi ţara în cazul celor opt oameni din fotbalul românesc judecaţi în dosarul transferurilor de jucători motivând, printre altele, că aceştia au început să înstrăineze bunurile pe care le deţin sau să facă cereri de intrare în insolvenţă a cluburilor de fotbal.

"Pedepsele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, cuantumul acestora şi atitudinea vehementă a inculpaţilor faţă de instanţa de judecată care a dispus pe baza probelor cauzei condamnarea lor impun luarea măsurii preventive faţă de aceştia, în vederea asigurării participării acestora la procedura judecării recursului, asigurându-se astfel împiedicarea sustragerii inculpaţilor de la judecată ori tergiversarea acesteia", se arată în documentul depus luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la primul termen din recursul făcut de cei opt oameni de fobal în dosarul transferurilor de jucători.

DNA a precizat că nu a putut cere o astfel de măsură la Curtea de Apel Bucureşti în faza judecării apelului pentru că la acel moment ei fuseseră achitaţi de prima instanţă şi legea permite formularea unei astfel de solicitări odată cu condamnarea după faza apelului.

Borcea şi fraţii Becali contraatacă

Totodată, DNA mai arată că "inculpaţii Borcea, fraţii Becali şi Neţoiu au atacat în media judecătorii cauzei, proferând mai multe acuzaţii grave la adresa acestora, aspect care demonstrează tendinţa de nerespectare a autorităţii judiciare şi dispreţ la adresa actului de justiţie".

Un alt motiv invocat de DNA este acela că unii dintre oamenii de fotbal, respectiv Gheorghe Copos, Jean Pădureanu şi Cristian Borcea, au început să înstrăineze o parte din bunurile lor şi acţiunile deţinut la diferite societăţi comerciale sau să formuleze cereri de intrare în insolvenţă a cluburilor de fotbal, aspect de natură a îngreuna recuperare

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 34 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 19 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 10 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 9 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum 50 minute
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum o ora
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

17°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°