Suveranitatea consumatorului e la fel de neplăcută (şi de chestionabilă) pentru vânzător pe cât era suveranitatea seniorului pentru şerb. Atâta vreme cât avem suverani şi supuşi, impunem prin forţă o inegalitate.

Pe acelaşi teritoriu, acţiunea vânzătorului X are efecte negative asupra vânzătorului Y. Aceste efecte depind exclusiv de decizia lui X de a performa respectiva acţiune - deci paguba lui Y derivă exclusiv din voinţa lui X de a acţiona într-un anume fel. Poate că nu stă în intenţia lui X să îi provoace pagube lui Y, dar asta nu înseamnă că pagubele lui Y nu sunt cauzate exclusiv de acţiunea lui X şi de voinţa acestuia din urmă. Iar dacă Y îl atenţionează pe X că acţiunile lui îi provoacă pagube (deci că X nu respectă buna vecinatate) şi X continuă să acţioneze în acelaşi fel, atunci putem spune şi că X acţionează împotriva lui Y cu intenţie.

Dar asta e întrucâtva irelevant. În definiţia agresiunii noi operăm doar cu noţiunea de "voinţă" şi cu cea de "acţiune", nu şi cu cea de "intenţie". Dacă efectele acţiunii lui X sunt neintenţionate, asta înseamnă că agresiunea e neintenţionată, nu că nu există agresiune. Dacă eu vă inund casa, cu intenţie sau fără, am comis o agresiune împotriva dumneavoastră şi sunt moralmente ţinut să vă despagubesc. Toată lumea înţelege asta când e vorba de vecinătatea dintre doi indivizi. Şi exact acelaşi lucru este valabil şi când e vorba de vecinatatea dintre doi vânzători.

Când, prin acţiunile sale, X îi provoacă, intenţionat sau nu, pagube lui Y, X e ţinut să-l despăgubească pe Y. Nu e ăsta un principiu moral pe care îl recunoaştem şi îl practicăm cu toţii? Libera concurenţă impune o normă prin care vânzătorul păgubit nu poate cere să fie despăgubit, pentru că paguba sa e în beneficiul cumpărătorilor. Nu e asta ciudat? Paguba pe care X i-o provoacă lui Y e singurul mod prin care X îşi poate face bine sieşi şi