Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre libera concurenţă II

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 9 martie 2013 ·

Suveranitatea consumatorului e la fel de neplăcută (şi de chestionabilă) pentru vânzător pe cât era suveranitatea seniorului pentru şerb. Atâta vreme cât avem suverani şi supuşi, impunem prin forţă o inegalitate.

Pe acelaşi teritoriu, acţiunea vânzătorului X are efecte negative asupra vânzătorului Y. Aceste efecte depind exclusiv de decizia lui X de a performa respectiva acţiune - deci paguba lui Y derivă exclusiv din voinţa lui X de a acţiona într-un anume fel. Poate că nu stă în intenţia lui X să îi provoace pagube lui Y, dar asta nu înseamnă că pagubele lui Y nu sunt cauzate exclusiv de acţiunea lui X şi de voinţa acestuia din urmă. Iar dacă Y îl atenţionează pe X că acţiunile lui îi provoacă pagube (deci că X nu respectă buna vecinatate) şi X continuă să acţioneze în acelaşi fel, atunci putem spune şi că X acţionează împotriva lui Y cu intenţie.

Dar asta e întrucâtva irelevant. În definiţia agresiunii noi operăm doar cu noţiunea de "voinţă" şi cu cea de "acţiune", nu şi cu cea de "intenţie". Dacă efectele acţiunii lui X sunt neintenţionate, asta înseamnă că agresiunea e neintenţionată, nu că nu există agresiune. Dacă eu vă inund casa, cu intenţie sau fără, am comis o agresiune împotriva dumneavoastră şi sunt moralmente ţinut să vă despagubesc. Toată lumea înţelege asta când e vorba de vecinătatea dintre doi indivizi. Şi exact acelaşi lucru este valabil şi când e vorba de vecinatatea dintre doi vânzători.

Când, prin acţiunile sale, X îi provoacă, intenţionat sau nu, pagube lui Y, X e ţinut să-l despăgubească pe Y. Nu e ăsta un principiu moral pe care îl recunoaştem şi îl practicăm cu toţii? Libera concurenţă impune o normă prin care vânzătorul păgubit nu poate cere să fie despăgubit, pentru că paguba sa e în beneficiul cumpărătorilor. Nu e asta ciudat? Paguba pe care X i-o provoacă lui Y e singurul mod prin care X îşi poate face bine sieşi şi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 34 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 38 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 37 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 40 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron, mesaj către Putin: Trimiterea de trupe occidentale la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova „străpunge linia frontului“

Adevarul acum 24 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi pentru The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP, citată de Agerpres.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°