Președintele Senatului, Crin Antonescu, nu va participa astăzi la mesajul din Parlament al lui Traian Băsescu, pe motiv că șeful statului nu mai este un președinte legitim al României”.
“Nu voi fi prezent în plenul Parlamentului la acest mesaj pentru că, din punctul meu de vedere, din vara anului trecut, Traian Băsescu nu mai este un preşedinte legitim al României. Este un preşedinte legal, în condiţiile în care le-am acceptat cu toţii, dar nu este un preşedinte legitim(...) Nu e vorba că nu aş dori să vin la muncă. E un gest politic”, a spus Antonescu.
În opinia sa, Traian Băsescu ”este descalificat să vorbească de politica externă a României”.
Antiteza folosită de Crin Antonescu, între termenii ”legal” și ”legitim”, este total nepotrivită, deoarece, potrivit Dicționarului Explicativ(DEX) al limbii române, ”legitim” înseamnă, în primul rând, ”care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege”.
”Legitim” înseamnă și ”care este justificat, îndreptățit, just, echitabil”, sens la care s-a referit, probabil, Crin Antonescu. LEGÍTIM, -Ă,legitimi, -e,adj.1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ◊ Legitimă apărare = situație în care cineva comite un act de violență pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr.légitime,lat.legitimus.
Antonescu l-a catalogat pe actualul președinte drept “un om care a sfidat voinţa exprimată în cel mai democratic mod de cetăţeni”, motiv pentru care ”nu mai poate fi legitim din punctul meu de vedere”.