"Maigret? Ce vreţi să vă spun? Se instalează într-o anchetă ca în papucii de casă..." E o constatare a lui Georges Simenon însuşi, pusă în gura unui personaj din romanul Felicia este aici, despre comisarul Maigret.

Şi totodată o caracterizare a unei anumite formule de roman poliţist. Mai există, în romanul poliţist clasic, formula Agatha Christie-Poirot şi formula Dashiel Hammett-Marlowe. După o vorbă a lui Albert Thibaudet, care mi-a plăcut grozav când eram tânăr, ar fi de mirare să existe mai mult de trei.

Cea mai veche, originară, cu alte cuvinte, este aceea englezească inventată de... americanul Edgar Poe şi care a avut două momente de vârf în Conan Doyle-Sherlock Holmes şi Agatha Christie-Hercule Poirot. Formula este una bazată pe o logică detectivistică infailibilă. Camil Petrescu o respingea tocmai pentru acest caracter infailibil: viaţa oferă totdeauna mai multe posibilităţi decât aceea, unică, pe care romanul poliţist o propune la sfârşit drept soluţie. Holmes şi Poirot îşi pun mintea la contribuţie ca să dezlege misterul unei crime. În afară de inteligenţă, amândoi posedă un remarcabil spirit de observaţie. Cam acestea sunt calităţile principale ale celor doi anchetatori englezi. Ei sunt aristocraţi prin naştere şi totodată aristocraţi ai spiritului. Nu fac din anchetele lor o meserie. Sunt detaşaţi moral şi dezinteresaţi material. Nu se folosesc de arme de foc. Ancheta lor se finalizează fără excepţie într-un rechizitoriu-discurs alcătuit după regulile retoricii. Scopul lor nu este pedepsirea crimei, ci dezvă luirea resorturilor ei aşa-zicând procedurale. Nu este încă vorba de un roman psihologic.

Dashiel Hammett rupe cu tradiţia conaţionalului său Poe: Marlowe este un erou din altă stirpe decât Holmes şi Poirot. El e detectiv profesionist, chiar dacă privat, tânăr, solid, băiat frumos, dur, mai ales în vorbe, cum îl caracterize