Contextul financiar internaţional ar trebui să îndemne oficialii la prudenţă
„În contextul în care avem aceste turbulenţe majore pe pieţele financiare internaţionale, cel mai bun lucru pe care ar putea să îl facă România ar fi să fie foarte prudentă. În asemenea momente, este nevoie de o politică fiscală restrictivă”, ne-a declarat Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank. El a adăugat în acelaşi timp că mărirea punctului de pensie este posibilă acum pentru că salariile au crescut foarte mult, respectiv peste 20% în ultimul an, însă creşterile record se vor opri la un moment dat şi nu vor mai fi bani pentru a susţine aceste pensii mărite.
Dincolo de problemele interne pe care le aduce această măsură, specialiştii subliniează că este vorba şi despre un mesaj total greşit trimis agenţiilor de rating şi analiştilor economici internaţionali. „Este evident un mesaj negativ pentru agenţiile de rating. Guvernul ar trebui să fie precaut. Este în acelaşi timp evident că pensiile actuale nu sunt suficient de mari. Problema este că mărirea lor în acest moment, când nu ai de unde să le măreşti şi creezi o serie întreagă de dezechilibre, nu este potrivită cu problemele pe care le are acum România şi cu situaţia internaţională”, a explicat Dumitru.
Eugen Rădulescu, analist economic şi fost preşedinte al CEC, este de aceeaşi părere. El a declarat pentru Gândul că este o conjunctură economică foarte proastă pentru o astfel de decizie. „În acest moment, cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să fii prudent, nu să fii cheltuitor. Iar anunţarea acestor măsuri atât de aproape de momentul alegerilor generale... din punct de vedere moral... nu îşi are locul sub nicio formă”, a declarat Rădulescu. (V.R.)
Contextul financiar internaţional ar trebui să îndemne oficialii la prudenţă
„În contextul în care avem aceste turbulenţe majore pe pieţele financ