Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările de până la 100.000 de euro, atribuite fără licitaţie

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 18 martie 2013 ·

Guvernul vrea să aducă o nouă modificare a legislaţiei privind modul în care vor fi acordate contractele publice fără licitaţie. Astfel, demnitarii au stabilit de principiu creşterea sumelor maxime până la care autorităţile locale pot atribui contracte fără licitaţie de la 15.000 de euro, cât este în prezent, la 100.000 de euro pentru lucrări, respectiv la 30.000 pentru produse şi servicii. Parlamentarii PSD de Braşov cred că nivelul pieţei de acum, de 15.000 de euro este foarte mic şi, în unele cazuri, împiedică autorităţile locale în ceea ce priveşte derularea unor investiţii. Totuşi, pentru a nu exista suspiciuni că unele licitaţii vor fi „dedicate” unor firme, şi pentru ca totul să fie transparent, în noua lege va fi introdusă şi o măsură ce are drept scop transparentizarea procedurilor de achiziţie publică directă Astfel, unităţile contractante vor fi obligate să notifice pe SEAP orice fel de achiziţie care depăşeşte 5.000 de euro. Mâine, deputaţii din Comisia pentru industrii vor avea o discuţie finală pe amendamentele propuse, iar până în luna mai legea să fie deja definitivată şi aprobată. În schimb, amendamentul senatorului braşovean Viorel Chiriac, care a solicitat ca firmele „contestatare de serviciu” să nu mai poată participa la licitaţii timp de un an, nu a trecut de comisiile de specialitate din cadrul Camerei Deputaţilor.

Guvernul invocă modelul european

Guvernul este de acord cu majorarea pragurilor pentru achiziţiile publice directe. Preşedintele ANRMAP, Lucian Dan Vlădescu (foto), a declarat pentru cotidianul.ro că Guvernul este de acord ca pragurile pentru achiziţiile publice directe să crească la 100.000 de euro pentru lucrări, respectiv la 30.000 de euro pentru bunuri şi servicii. Întrebat ce a determinat Guvernul să-şi schimbe poziţia adoptată în luna noiembrie, când a aprobat OUG 77/2012, Vlădescu a răspuns că Executivul „nu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Director de la Complexul Energetic Oltenia, reținut pentru trafic de influență în formă continuată

HotNews acum 24 minute
Directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Cătălin-Liviu Stănculescu, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii anticorupție. DNA îl acuză de trafic de influență în formă continuată. Suspect reținutFoto: D

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Spaima prin care trec locuitorii din Slănic Prahova, după surparea străzii. „Poate să fie orice. S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul”

Ziare.com acum 46 minute
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 aprilie, la doar 40-50 de metri de blocurile de locuințe. Autoritățile au extins perimetrul de siguranță și i-au rugat pe proprietari

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 48 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 42 minute
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 52 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Comercianţii de carburanţi din Ungaria au primit termen două săptămâni pentru a reduce preţurile. „Sunt prețuri de război”

Ziare.com acum 28 minute
Guvernul din Ungaria a acordat comercianţilor de carburanţi două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la combustibili la nivelul mediei regionale. Ministrul a informat, la o întâlnire cu reprezentanţii comercianţilor de carbura

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°