Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul Victoria, la un pas de explozie

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 2 noiembrie 2006 ·

Combinatul chimic de la Victoria a fost la un pas de a sări în aer în noaptea de marţi spre miercuri. În jurul orei 03.00, la Combinatul Chimic Viromet, un tanc în care se aflau 16 tone de metanol s-a supraîncins din motive necunoscute. Temperatura containerului a crescut atât de mult încât metanolul putea să se autoaprindă şi să producă o deflagraţie care ar fi ras de pe suprafaţa judeţului o bună parte din micul oraş. Trei echipaje de pompieri s-au deplasat la faţa locului şi au răcit tancul împroşcând apă pe suprafaţa lui. „S-a constat o creştere bruscă a temperaturii. Am intervenit în cel mai scurt timp posibil, pot spune chiar în timp record, şi am reuşit să reducem temperatura extrem de ridicată a cazanului respectiv. Cauzele care au dus la creşterea temperaturii nu sunt deocamdată cunoscute, dar într-adevăr, dacă nu reuşeam să-l răcim, s-ar fi putut produce o catastrofă”, a afirmat şeful Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Stelian Răchiţean.

Problema apărută la cazanul cu metanol a fost pusă pe seama faptului că întreaga instalaţie de la combinatul chimic de la Victoria este foarte veche.

În ciuda celor petrecute, niciun reprezentant al societăţii nu a vrut să comenteze incidentul.

În urmă cu mai bine de 14 ani, tot la combinalul chimic de la Victoria a avut loc o explozie puternică. Şi atunci incidentul s-a petrecut la unul dintre cazanele cu metanol.

Metanolul se obţine prin sinteză, din oxid de carbon şi hidrogen, în prezenţa unui catalizator. Se utilizează în industria chimică pentru fabricarea formaldehidei, clormetanului şi ca agent de metilare a multor substanţe organice. De asemenea, este folosit la obţinerea unor produse intermediare necesare fabricării coloranţilor şi materialelor plastice, precum şi ca dizolvant pentru lacuri şi vopsele. Combinatul chimic de la Victoria a fost la un pas de a sări în aer în noapt

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 6 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum o ora
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 20 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Femeia căutată de salvamontişti în munţii Rodnei a făcut găsită decedată / Aceasta a căzut în gol 200 de metri. La faţa locului fusese direcţionat şi un elicopter SMURD - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Salvatori de la mai multe instituţii din judeţul Bistriţa Năsăud au intervenit, sâmbătă după amiază, pentru recuperarea unei femei care a căzut zeci de metri în gol, pe un traseu din munţii Rodnei. Turista a fost găsită decedată. Potrivit reprezenta

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 11 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 12 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°