Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988)
Încheiem astăzi incursiu-nea printre paginile unei cărţi care ajunge la rădăcinile unei boli de mare actualitate: ura. În „Despre ură" (Editura Humanitas, 2007), Gabriel Liiceanu descoperă una dintre dimensiunile patologice ale doctrinei comuniste: „animalizarea duşmanului".
„Cel mai eficace mijloc de destituire a unui om din sfera umanului este crearea unui bestiar al urii, care dă posibilitatea de a rândui obiectul urii într-o specie sau alta de animale. Pentru a putea fi lichidat fără bătaie de cap şi fără umbra vreunei remuşcări, «duşmanul» trebuie să devină animal, adică ne-om sau sub-om. Din clipa aceasta el poate fi ucis cu conştiinţa împăcată a celui care merge la vânătoare pentru a face un bine comunităţii, pentru a stârpi un «dăunător»", scrie Liiceanu.
Autorul îşi continuă analiza cu exemple convingătoare. „Odată ajuns la putere, Lenin îşi tratează duşmanii drept «insecte vătămătoare», «păduchi», «scorpioni»... Maxim Gorki a afirmat textual: «Ura de clasă trebuie cultivată prin repulsia organică faţă de duşman ca fiinţă inferioară». Şi: «E normal ca puterea muncitorească şi ţărănească să-şi extermine duşmanii ca pe nişte păduchi»".
Dar nimic nu atinge nebunia procurorului general al URSS, Andrei Vîşinski, în timpul marilor procese de epurare din anii '30 („Marea Teroare"). Într-o vreme când „duşmanii poporului" nu se mai aflau doar în afara partidului, ci „conspirau" şi din interior, ca „fracţionişti" sau „deviaţionişti", Vîşinski lansa diatribe de acest fel: „Împuşcaţi câinii turbaţi! Daţi morţii această bandă care ascunde maselor populare colţii ei de fiară, dinţii ei de prădătoare! Să se ducă dracului vulturul-Troţki, plin de veninul cu care a umplut marile idei ale marxism-leninismului! Să fie puşi în impos
