Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid a cedat greu, pe terenul Ceahlăului

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 4 septembrie 2013 ·

Ultimul meci de pregătire al Rapidului a reprezentat şi cel mai dificil examen din intersezon. Partida s-a desfăşurat ieri după-amiază la Piatra Neamţ, iar adversar a fost Ceahlăul, surpriza plăcută a debutului de campionat în Liga I. Spre bucuria oficialilor grupării sucevene prezenţi la meci, fotbaliştii pregătiţi de Marin Barbu au făcut o partidă foarte bună, aspect dătător de speranţe în privinţa primului meci oficial din Liga secundă, programat sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, pe stadionul Areni, în compania echipei Sportul Studenţesc. Sucevenii au jucat în multe momente ale jocului de la egal la egal cu mai valoroşii lor adversari antrenaţi de Vasile Miriuţă, având chiar şansa să intre în avantaj la pauză, numai că şutul expediat de Căinari a nimerit doar bara. Cei care aveau să deschidă însă scorul au fost nemţenii, imediat după reluare, prin Golubovici, dintr-un penalty uşor acordat de arbitru. 2-0 s-a făcut în minutul 68, când Bebeto l-a învins pe Pascal cu o reluare din apropiere, din centrarea lui Chitoşcă. Scorul final a fost stabilit de Ionesi, 10 minute mai târziu, atacantul venit în această vară de la Bucovina Rădăuţi înscriind cu capul, bine servit de Semeghin.

Rapid a evoluat în alcătuirea Pascal – Bălan, Fl. Plămadă, Sava, Semeghin – Luţac, Apetri, Velescu, Căinari – I. Plămadă, Negru. Au mai intrat Nastasiu, Cristescu, Golofca, Sumanariu, Ionesi, Stănescu şi Cerlincă.

Ultimul meci de pregătire al Rapidului a reprezentat şi cel mai dificil examen din intersezon. Partida s-a desfăşurat ieri după-amiază la Piatra Neamţ, iar adversar a fost Ceahlăul, surpriza plăcută a debutului de campionat în Liga I. Spre bucuria oficialilor grupării sucevene prezenţi la meci, fotbaliştii pregătiţi de Marin Barbu au făcut o partidă foarte bună, aspect dătător de speranţe în privinţa primului meci oficial din Liga secundă, programat sâmbătă, cu înc

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în Săptămâna Patimilor. O fetiță de patru ani și bunica ei au murit după ce au mâncat pește. Bunicul este într-o stare gravă

Adevarul acum 58 minute
O fetiță de patru ani și bunica ei dintr-un sat din județul Călărași au murit după ce au mâncat pește. Bunicul a ajuns în stare gravă la spital.

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 47 minute
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără un acord”

Ziare.com acum 33 minute
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat marţi, 30 aprilie, că armata israeliană va intra cu sau fără acord în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, transmi

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 35 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum o ora
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Fetiţă de 4 ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Femeia de 59 de ani a făcut infarct când a aflat de decesul nepoatei

Ziare.com acum 23 minute
Poliția din Călărași a anunțat că o fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei t

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 22 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°