Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: UDMR se întâlneşte la Guvern cu oficialii FMI, Boc are programată joi o discuţie cu Fondul

Publicat in Romania Libera, miercuri 1 februarie 2012 ·

UPDATE: Liderii şi miniştrii UDMR se vor întâlni, miercuri, la Guvern cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), urmând ca oficialii Fondului să aibă joi o întrevedere şi cu premierul Emil Boc, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

O misiune a FMI condusă de Franks se află la Bucureşti, începând de miercuri şi până pe 6 februarie, pentru a patra evaluare a acordului cu România.

Şeful Guvernului a fost mandatat, luni, de conducerea coaliţiei, să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, din luna aprilie, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde.

Un anunţ similar a fost însă prezentat şi în luna noiembrie 2011, când liderii coaliţiei de guvernare au convenit că salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi majorate în primul semestru al anului 2012, după vizita din aprilie a FMI, dacă nu vor exista "derapaje mari" în Europa şi în România în privinţa creşterii economice.

Premierul a declarat însă că Guvernul va lua în calcul o uşoară recuperare salarială în sectorul public şi indexare a pensiilor, dar numai condiţionat de stabilitate şi creştere economică, fără să se angajeze în măsuri populiste care pot destabiliza ţara.

România a prelungit acordul cu FMI din 2009-2011 printr-un acord de tip preventiv în valoare de circa 3,5 miliarde de euro.

Acordul cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială, bani care nu au mai fost viraţi în acordul anterior. BM a aprobat în decembrie acordarea tranşei de 400 de milioane de euro.

UPDATE: Liderii şi miniştrii UDMR se vor întâlni, miercuri, la Guvern cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), urmând ca oficialii Fondului să aibă joi o întrevedere şi cu premierul Emil Boc, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

@

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 10 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°