Este vorba de o autobiografie romantata, din care reiese ca autorul are un suflet pur, in timp ce semenii sai sunt, toti, capabili de fapte josnice.
Intr-un roman de peste 600 de pagini, intitulat Galaxia (si publicat la Ed. Seb-Art din Bucuresti), Constantin C. Bistriteanu povesteste dezordonat, cu multe paranteze, cum s-a format ca om depasind diverse dificultati. Este vorba de o autobiografie romantata, din care reiese ca autorul are un suflet pur, in timp ce semenii sai sunt, toti, capabili de fapte josnice.
Reprezentare pueril-tendentioasa a realitatii, romanul ramane neconvingator de la prima pana la ultima pagina. Constantin C. Bistriteanu se prezinta pe sine ca pe un erou, dar faptele sale de eroism constau in: reclamarea la minister a unui sef abuziv, parasirea unei sotii cheltuitoare, stingerea focului declansat de o tigara aprinsa aruncata intr-un cos de gunoi de pe strada. Totul este marunt si dezolant.
Autorul incearca sa glorifice si relatiile sale cu femeile (cele mai multe recrutate de pe santierele pe care munceste ca inginer constructor). Ca sa le seduca, el le vorbeste despre galaxia din care face parte sistemul solar (informatiile parand preluate din brosurile de altadata de popularizare a astronomiei). Nimic nu este transfigurat, nimic nu evoca poezia nesfarsitelor intinderi cosmice. Romancierul se foloseste fara imaginatie de cifre, facand un fel de contabilitate a spatiului stelar. Totodata, trece cu mare usurinta de la retorica galactica la admonestari prozaice, de genul: "Eu ti-am spus, Silvia, ca daca m-ai infierbantat, ai o raspundere fata de mine. Nu poti sa ma lasi asa. Sunt niste glande care lucreaza si orice intrerupere uzeaza organismul. Sa terminam ce-am inceput si pe urma poti sa te duci si la magazie ca nu inchide chiar la 6. Si chiar daca inchide, vorbesc eu cu aia..."
Epica propriu-zisa, asa mesch
