Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tarifele căminelor pe vacanţă urcă odată cu gradele de afară

Publicat in Gandul, joi 5 iulie 2007 ·

Studenţii care vor să rămână în Bucureşti pe timpul verii încă mai pot încerca să îşi găsească un loc în căminele care rămân deschise. Universitatea din Bucureşti are, pentru perioada verii, 2600 de locuri de cazare. În Grozăveşti, rămân deschise căminele A, C şi D, B-ul urmând să intre în renovări. Universitatea mai pune la dispoziţie locuri şi în Panduri, Fundeni, Stoian Militari, în cele 4 cămine de pe platforma Măgurele şi în Pallady. Pentru studenţii universităţii şi pentru doctoranzi, taxa de cazare pe zi e de 5 RON. Bursierii statului român pot sta în cămin la tariful de 56 RON pe lună, iar cei din afara universităţii plătesc 10 RON pe zi. În Regie, vor rămâne deschise 10 cămine, cazarea începând de pe 15 iulie.

Studenţii politehnişti vor plăti 8,5 RON pe lună, iar ceilalţi – 11 RON pe lună. ASE-ul are rezervate 2625 de locuri pentru perioada verii, o bună parte dintre ele fiind deja ocupate: 1200 sunt pentru cei care vor să rămână în Bucureşti pe perioada vacanţei, 1025 pentru cei care vin în Bucureşti să dea examen la ASE sau să susţină licenţa, 100 – pentru angajaţii ASE şi participanţii la şcoli de vară, iar 300 sunt rezervate pentru cei care au job, ele fiind ocupate în ordinea mediilor. Taxa este de 150 RON pe lună, iar cămine unde se fac cazări sunt Belvedere, Moxa, Tei, Agronomie şi Vitan. (M.C.)

Studenţii care vor să rămână în Bucureşti pe timpul verii încă mai pot încerca să îşi găsească un loc în căminele care rămân deschise. Universitatea din Bucureşti are, pentru perioada verii, 2600 de locuri de cazare. În Grozăveşti, rămân deschise căminele A, C şi D, B-ul urmând să intre în renovări. Universitatea mai pune la dispoziţie locuri şi în Panduri, Fundeni, Stoian Militari, în cele 4 cămine de pe platforma Măgurele şi în Pallady. Pentru studenţii universităţii şi pentru doctoranzi, taxa de cazare pe zi e de 5 RON. Bursierii statului rom

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 39 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 22 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°