Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vă place Foarţă?

Publicat in Romania Literara, miercuri 8 februarie 2006 ·

Poezia lui Şerban Foarţă se scaldă, în ultimii ani, în apele dulci ale consensului critic. Despre multele sale volume, antologii şi plachete, din şi mai multele comentarii care li s-au dedicat - numai de bine. Bătrâni şi juni cronicari, vechi colegi de generaţie ai autorului şi noi aspiranţi la gloria literară, critici, eseişti, traducători şi publicişti găsesc în versurile lui Şerban Foarţă momente de reală delectare estetică şi un punct de sprijin într-o lume - axiologic - nesigură. E curios totuşi cum un poet cu reputaţia de a fi dificil, artizan al cuvântului şi jongler cu referinţele culturale, poate întruni un asemenea sufragiu universal, mai ales într-o epocă în care bursa valorilor literare e mai fluctuantă ca oricând. Opinia mea este că acest succes ilustrează nu atât valoarea exponenţială a unei opere artistice, cât deficienţele unei exegeze care nu se ia, pe sine, în serios. Putem înţelege că de dragul unei teze (progresul în artă) criticii ,optzecişti" desfiinţează tardo-modernismul unui Nichita Stănescu şi celebrează pre-postmodernismul unui Şerban Foarţă. Putem, de asemenea, admite că e dificil să separi profilul poetului de cel al omului (înzestrat cu atâtea calităţi) şi să faci disocierile cuvenite între amiciţia ori solidaritatea intelectuală şi exigenţele criticii de întâmpinare. În fine, este de înţeles şi snobismul pe care unii comentatori entuziaşti îl poartă ca pe un blazon: una e să te încânţi de europeanul Şerban Foarţă, şi alta, de ruralul Ion Gheorghe. Dar iată că din reunirea tuturor acestor alibiuri şi găselniţe se conturează o judecată de valoare ce-i face mai mult rău decât bine intens-lăudatului poet. Când un autor scade artistic de la un volum la altul, şi un critic găseşte noi şi noi motive de elogii, imaginea care se desprinde e una dezolantă: o scară rulantă coboară, alta urcă, şi pasagerii atât de surâzători nu se întâlnesc, de fap

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 24 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan se află pe poziţia 8, ca independent / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR), pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 24 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

Handbal feminin: Gloria Bistriţa pierde finala European League cu Storhamar Handball Elite

News.ro acum 43 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă duminică, la Graz, de formaţia norvegiană Storhamar Handball Elite, scor 29-27 (14-15), în finala European League. Dunărea Brăila a pierdut finala mică după aruncări de la 7 metri. În uralele

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum 46 minute
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum o ora
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum o ora
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 5 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°