Bursa de Valori Bucuresti a consemnat o noua saptamana de scaderi, pe fondul evolutiilor burselor internationale.
In saptamana 7 – 11 iunie, lichiditatea medie zilnica a urcat cu 4%, la 18,18 milioane lei, in timp ce capitalizarea bursiera s-a majorat cu 1% fata de saptamana anterioara, la 83,02 miliarde lei.
Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 2,57% in ultima saptamana, la 4.738,62 puncte, in timp ce indicele compozit al pietei, BET-C, a coborat cu 1,86%, pana la 2.846,85 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, a inregistrat o depreciere de 2,79%, la nivelul de 19.334,43 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a pierdut 1,62%, pana la 9.677,54 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a incheiat saptamana in scadere cu 2,65%, pana la 441,35 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 1,17%, pana la nivelul de 680 puncte.
Cel mai notabil eveniment ce urmeaza a avea loc in aceasta saptamana este discutarea si votarea motiunii de cenzura in Plenul Parlamentului. Daca proiectul initiat de catre opozitie va trece actualul Guvern va cadea.
“Nu cred ca motiunea are sanse sa treaca, dar investitorii vor fi destul de precauti. Pana cand masurile anuntate de catre Guvern vor fi efectiv puse in practica, cel mai probabil, majoritatea vor fi in expectativa. De altfel cum avem un obicei in a lua niste decizii ce se dovedesc ulterior neconstitutionale nu este exclus ca volatilitatea sa persiste si dupa intrarea lor in vigoare pe acest motiv”, a declarat Georgiana Pacesila, broker la Confident Invest, pentru Wall-Street.
Actiunile SIF2, singurele pe teritoriul pozitiv
Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din sector, cu un ru