Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Pompierii arădeni au fost primiţi regeşte de poliţiştii din Maroc

Publicat in Adevarul, luni 22 aprilie 2013 ·

Cei doi pompieri arădeni care au plecat spre nordul Africii cu motocicletele au parcurs încă 2500 de kilometri în scop caritabil.

După ce au fost furaţi în Franţa a urmat pentru ei un drum destul de greu, dar au avut parte şi de multe satisfacţii. Cei doi spun că primul popas din a două săptămână de expediţie coincide cu al doilea oraş ca şi mărime din Maroc. Fes! Oraşul face parte din patrimoniul UNESCO cu cea mai veche universitate din lume. Oraşul surprinde prin vastitatea lui şi prin istoria ce-şi poartă amprenta timpului. Tot aici s-a consumat şi prima întalnire cu cei din departamentul de politie.

„Au dat dovadă de mult spirit civic şi că sunt nişte adevăraţi oameni de caracter, ocazie cu care dorim să le mulţumimi pentru primirea regală” a declarat Rareş Bârsan, unul dintre pompierii arădeni.

Drumul pe continental african a continuat către Merzouga iar mai apoi Ouarzazate.

De aici au fost strabătuţi şi munţii Atlas către Marrakesh. În Marrakesh a fost şi punctul în care mai mult de jumătatea distanţei din Maroc a fost străbătută.

„O distanţă de aproximativ 1500 de kilometri parcurşi pe urmele berberilor la temperaturi de peste 35 de grade” a declarat Domiţian Giurgiu.

O primire regală a avut loc şi în Marrakesh la sediul poliţiei, acolo unde sentimentele de camaraderie şi-au spus din nou cuvântul, ocazie cu care au avut din nou prilejul să meidiatizeze cauza propusă. A urmat apoi Casablanca, Rabat şi Tanger, unde ospitalitatea gazdelor nu s-a lăsat aşteptată.

„Chiar dacă dinamica contrastelor acestei ţări pulsează la tot pasul amintirile expansioniste au făcut poate, ca lucrurile să decurgă normal în Maroc. Astfel au fost parcurşi aproximativ 2500 de kilometri pentru obiectivul acestei campanii, urmând ca la sfârşitul săptămânii să aibă loc şi sosirea la Arad a celor doi protagonişti ai acestei expediţii” a declarat Ci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 55 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 19 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 31 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 39 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Cinci persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore / Salvamontiştii au avut şapte intervenţii

News.ro acum 2 ore
Cinci persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, în cele şapte intervenţii le care le-au avut salvamontiştii. O persoană a fost rănită. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 7 apeluri prin care se so

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°