Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adversarul lui JoJo Dan s-a dezbrăcat complet la cântarul oficial

Publicat in Adevarul, vineri 11 februarie 2011 ·

Stevie "2 Pound" Forbes, adversarul pugilistului român JoJo Dan în partida de vineri noapte, a avut mari emoţii la cântarul oficial.

Americanul a urcat pe cântar, însă acul acestuia a arătat puţin peste greutatea admisă spre surprinderea staff-ului său. El a trebuit să se dezbrace complet pentru a puta fi prezent mâine noapte în ring. Părţile sale intime au fost acoperite cu un banner. „Nu voi avea un meci prea uşor cu Dan", a recunoscut Forbes.

Spre deosebire de acesta, pugilistul român JoJo Dan nu a avut nicio problemă, afişând un zâmbet larg şi încrezător. După probă, JoJo a luat cina cu echipa sa căreia i s-a alăturat şi un al boxer al nostru, Adrian Diaconu. „Este adevărat că palmaresul lui Steve Forbes este mult mai impresionant decât al oricărui adversar pe care l-am întâlnit până acum, dar la ora meciului eu voi fi la comandă, îl voi domina", a spus JoJo.

Meciul va conta pentru categoria uşoară, 63,5 kilograme şi va avea loc sâmbătă, începând cu ora 4.00, în cadrul unei gale organizate în Montreal, pe americanul Stevie "2 Pound" Forbes, fost campion mondial în versiunea IBF.

Stevie Forbes, în vârstă de 33 de ani, are 43 de meciuri la profesionism, dintre care 35 de victorii (11 prin KO) şi opt înfrângeri. De-a lungul carierei, Forbes a boxat împotriva pugiliştilor Oscar de la Hoya şi Andre Berto, pierzând de fiecare dată la puncte.

Ionuţ Ion, în vârstă de 29 de ani, are 28 de meciuri, dintre care 27 de victorii, 15 prin KO, şi o înfrângere. Ion se află pe locul 3 în versiunea WBC şi pe 7 în versiunea WBA şi a fost desemnat de WBC să participe în următorul meci eliminatoriu ce îi va permite învingătorului să îl întâlnească pe deţinătorul centurii, americanul Andre Berto.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 7 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 9 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 7 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°