"Liberalii nu vor negocia ramanerea la guvernare", a declarat luni, la Suceava, vicepresedintele PNL Teodor Melescanu, relateaza Rompres. Melescanu considera ca partidul sau a ajuns la putere cu un program pentru care, la un moment dat, a avut majoritate parlamentara, iar acum trebuie sa isi indeplineasca obiectivul.
'PNL nu va negocia nici pentru a ramane la guvernare, nici pentru orice alt obiectiv. Avem un program politic, ne tinem de el, iar in cazul in care cineva considera ca noi ar trebui sa renegociem acest program raspunsul nostru este ca nu avem ce negocia', a afirmat liderul liberal.
Melescanu a adaugat ca PNL este deschis la consultari cu celelalte formatiuni politice.
Vicepresedintele PNL a mai spus ca nici un partid politic nu are ce reprosa guvernului sau premierului, argumentand ca 'Romania in perioada guvernului Tariceanu a mers foarte bine'.