Melodia este considerată de academicieni drept un produs mercantil, bazat pe criterii estetice îndoielnice
Specialiştii Academiei Române sunt categorici: nimeni nu poate pretinde exclusivitate pentru piesele „Puşca şi cureaua lată“ sau „Când eram tânăr fecior“.
Reprezentanţii Academiei Române au răspuns instanţei de judecată a Tribunalului Cluj. Din punctul de vedere al instituţiei, asumat de directorul Sabina Ispas şi etnomuzicologul Marian Lupaşcu „piesa aparţine muzicii populare de consum“.
Criterii comerciale îndoielnice
Specialiştii fac în analiza de la dosar un istoric al genului, definit ca „specie apărută la începutul secolului trecut“. Este catalogat drept „un construct compozit, cu scop mercantil, bazat pe criterii comerciale estetice îndoielnice“. Piesele sunt aşezate lângă romanţe, cântece patriotice, cuplete de revistă, muzică uşoară, cântece de petrecere, compoziii în stil folcloric, manele.
Academia arată că genul a fost dezvoltat şi promovat intens după anii ’90 de mass- media. „Sunt «făcături» în terminologia lăutărească, termen prin care este etichetat artificialul care violentează tradiţia“. Piesele sunt numai instrumentale şi vocal- instrumentale şi aparţin zonei de divertisment. De obicei se reţine textul, muzica şi suportul armonic fiind realizate oral, pe loc, chiar înainte sau în timpul înregistrării. Foarte rar, ritmul sau linia melodică sunt notate sumar în partitură.
Se mai arată că numărul enorm de piese editate în ultimele două decenii au creat gustul pentru o masă mare de auditori, apărând fenomenul de folclorizare. „Cântăreţii şi lăutarii au preluat specimenele, reinterpretându-le la petreceri şi nunţi, în variante personalizate în funcţie de posibilităţile tehnice proprii, de starea sufletească dar şi de cerinţele consumatorilor“. S-a ajuns ca o piesă cântată de acelaşi interpret să aibă interpretări
