Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norvegienii caută un hidroavion dispărut în 1928

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 august 2009 ·

Marina norvegiană a pornit o operaţiune de căutare a rămăşiţelor hidroavionului francez la bordul căruia se afla exploratorul Roald Amundesen, primul om care a ajuns la Polul Sud.

Aparatul de zbor a dispărut deasupra Mării Barents, în 1928, iar vasul care îl va căuta, KNM Tyr, va petrece următoarele 10 zile pentru a acoperi o zonă de 120 de kiometri pătraţi din nord-vestul insulei Bjornoya (Insula Urşilor). Scopul operaţiunii este localizarea motorului hidroavionului Latham 47, la bordul căruia Amundsen a efectuat zborul fatal peste Oceanul Arctic.

"Avem în vedere motorul, pentru că avionul, fiind din lemn, credem că are carcasa descompusă", a declarat un purtător de cuvânt al Marinei norvegiene.

Nava KNM Tyr se bazează pe cei doi roboţi submarini pe care îi are în dotare. Aceştia vor grebla fundul Oceanului Arctic. KNM Tyr va fi însoţită de un vas al Pazei de Coastă, KNM Harstad.

Expediţia din următoarele 10 zile vine după o încercare din 2004, când operaţiunile de recuperare a hidroavionului au fost anulate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

O dispariţie învăluită în mister

Norvegianul Roald Amundsen, cunoscut ca primul om care a ajuns la Polul Sud, în 1911, a fost şi primul explorator care a străbătut Pasajul de Nord-Vest, dintre Groenlanda şi Alaska. Între 1903 şi 1906, Amundsen a călătorit pe mare între Oceanul Arctic şi Oceanul Pacific, prin arhipelagul arctic canadian.

Pe 18 iunie 1928, echipajul hidroavionului Latham 47, la bordul căruia se aflau Roald Amundsen, compatriotul său, Leif Dietrichson, şi patru cetăţeni francezi, a dispărut desupra Mării Barents. Cei şase erau într-o misiune de salvare a echipajului dirijabilului Italia, care desfăşura o expediţie la Polul Nord.

Circumstanţele dispariţiei lui AMundsen şi a echipajului său nu au fos

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum 33 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 49 minute
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Canotaj: Încă o medalie pentru România la Szeged – bronz la 8+1 masculin

News.ro acum 15 minute
Echipajul de 8+1 masculin format din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz la Campionatele Euro

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 3 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°