Saracia, spaima ca nu se pot descurca singure, lipsa educatiei, violenta conjugala ori pur si simplu mentalitatea ca statul ar avea datoria cresterii copiilor, ca in leagane conditiile sint mai bune decit la domiciliu determina din ce in ce mai multe mame sa-si abandoneze copiii. Potrivit medicului George Munteanu, de la inceputul anului si pina in prezent, aproximativ zece copii au fost abandonati numai in Spitalul Judetean. Nu stim daca Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului deruleaza vreun program in acest sens, deoarece directorul Danut Ceamburu refuza sa dea orice informatie cititorilor cotidianului nostru. "Orice copil in pericol este un copil care nu poate astepta", era concluzia laureatului Nobel pentru pace al anului 2001, Kofi Annan. Iar abandonul reprezinta o urgenta, indiferent de motivele care despart o mama de copilul sau. In ultimii ani, aceasta practica a devenit aproape un fenomen, semnalat deseori in paginile cotidianului nostru. Pentru zeci de copii, despartirea de mama a insemnat prima disperare. Parasiti prin maternitati, ei au ajuns pina la urma in leagane, plingind zile si nopti dupa vocea aceleia care le-a dat viata, dupa atingerea bratelor si a sinului ei. Nu de putine ori, uitati in patuturi impersonale, acestia sint linistiti cu tranchilizante. Iar cind prin toate simturile, puii de om inteleg ca mamele nu mai exista pentru ei, aluneca intr-o resemnare pasiva, manifestata - potrivit specialistilor - prin distrofie si prabusire imunitara, intretinuta de carentele alimentare etc., declansindu-se intr-un cuvint "hospitalismul". Oricit ar parea de la indemina, modelul institutional de crestere a unui copil nu este firesc. Cu toate ca in jurul lui exista multi adulti, acestia nu pot suplini modelul matern sau patern, iar relatia intre multii copii de aceeasi virsta nu este stimulativa, ca intre frati, ci concurentiala. Nu in ul