Vine o zi în viaţa unui lăcătuş mecanic cînd trebuie să-şi ia liber de la muncă vreo trei zile şi să spună "da". Garsoniera lui Mitrel s-a chircit toată sub socrii şi alte rubedenii şi tremură din temelii la vederea vecinilor, puşi pe felicitări cu flori rupte din grădina din faţa blocului. Teofana e mîndră mireasă şi se lasă atinsă de nuntaşi cu un zîmbet reţinut de regină egipteană căreia i se aduc ofrande. Sub rochia alb-gălbuie i se ghiceşte pîntecul rotund, mîngîiat involuntar în răstimpuri. Obrajii îi dospesc ca unei fecioare care îşi visează în aşternuturi imaculate ziua nunţii. Mitrel stă pierdut într-un colţ şi-şi freacă mîinile panicat, cu ochii la igrasia de pe perete. Invitaţii dau năvală şi Mitrel nu mai are timp de meditaţii. Înşfacă sticla de vin şi-i întîmpină cu cel mai frumos zîmbet al lui. "Hai c-aţi ajuns şi la nunta mea!". Se chiuie şi colegii lui de la atelier îl iau pe sus şi-l ridică aproape pînă-n tavan. Peretele coşcovit îi hlizeşte înciudat: "Hai, băieţi, daţi-mă jos". Soacra mare e nerăbdătoare să ajungă la adevărata petrecere şi trage duşcă după duşcă, zorind nuntaşii spre barul de peste stradă: "E tîrziu, hai, c-a venit formaţia!". Aşa că grăbeşte din răsputeri ritualul de gătire, trînteşte oglinda îngălbenită cît colo. Teofana e de-a dreptul impacientată, aşa cum stă cu floarea prinsă şui în păr, dar zîmbeşte, totuşi, forţat, ca pentru mama-soacră. Alaiul e pregătit să pornească, se chiuie şi se cîntă un "La Mulţi Ani" lălăit şi fals, întrerupt de intrarea în bar, unde se cîntă primirea. Năvălesc cu toţii, călcîndu-se pe picioare. Teofana primeşte o dedicaţie: "Pentru mireasă, toată viaţa să fie frumoasă ca azi". Perechi de ochi se rotesc după ea şi o localizează, undeva lîngă formaţie, într-un colţ, îngrămădită de puhoi. Distracţia începe. Vinul adus de Mitrel de la ţară e lăudat în unanimitate şi gîlgîie în pahare, pe faţa de m