In ultimul numar din revista Idei in dialog reputatul eseist S. Damian pleaca de la un articol al lui Andrei Plesu din Dilema care punea in discutie tema memoriei si a vinovatiei. In acel articol Andrei Plesu avea in vedere cazul contemporan al Germaniei care la mai bine de sase decenii de la terminarea razboiului inca este strivita de complexul culpabilitatii. El vorbeste astfel despre "o Germanie somnolenta, rusinata de sine" sau in alt loc spune ca "un popor ademenit de vina nu poate fi model de cultura si nici un partener respectabil pentru scena politica mondiala." Ideea ar fi urmatoarea. Marea Germanie ar trebui odata si odata sa se trezeasca din aceasta stare de continua pocainta si ispasire si sa se scuture astfel de un trecut care prin apasarea sa asupra prezentului devine din ce in ce mai nociv.

In replica S. Damian atrage atentia asupra faptului ca o asemenea atitudine ar putea sa favorizeze aparitia unor pericole similare celor de la mijlocul veacului trecut. Iata ce spune: "Propensiunea spre fascism nu dispare complet dupa sfarsitul razboiului in noile conditii sociale istorice. si astazi e vizibil, nu numai pe alocuri, un soi de extremism prin cultul fatis al Legiunii si al Conducatorului" In alt loc se refera la faptul ca "staruinta in ipostaza culpei nu constituie un impediment pentru renasterea elanului competitiv.." Evident, sunt lucruri care nu pot fi uitate, fiindca uitandu-le devenim brusc infirmi. Dar pe de alta parte a-ti pune tot timpul cenusa in cap este la fel de nedorit. In Germania bunaoara ca si in Romania si in toate tarile care au fost aliatele lui Hitler a existat o generatie sacrificata si culpabilizata. Desi nu toti au fost de vina, tuturor li s-a imputat pasivitatea. Ai fost contemporan cu Hitler, cu Antonescu, de ce ai tacut, de ce ai stat cu bratele incrucisate? In comunism s-a spus la fel: ai trait pe vremea lui Dej, Stalin,