A distrus copilăria unui băieţel pe care l-a lăsat nesupravegheat şi acum îşi vede liniştită de viaţă. Este vorba de Mihaela Ciolan, educatoarea din Capitală din cauza căreia un băieţel în vârstă de 3 ani a căzut de la mansarda grădiniţei unde lucra şi acum a rămas paralizat. Femeia s-a mutat la altă grădiniţă şi nu a plătit nicio despăgubire familiei băieţelului. Un coşmar care nu se mai termină. Asta trăiesc de doi ani părinţii lui Mihăiţă, care a căzut în cap de la mansarda Grădiniţei 195, din Capitală. Ziua de 20 octombrie 2011 i-a schimbat complet viaţa băieţelului, care avea atunci numai trei ani.
Educatoarea sa, Mihaela Ciolan, l-a lăsat să meargă singur la toaletă, iar micuţul s-a căţărat pe geam şi a căzut în gol, de la peste 10 metri înălţime. A ajuns în comă la Spitalul Bagdasar-Arseni, cu răni grave la cap. Medicii au fost nevoiţi să-i reconstruiască artificial cutia craniană, Mihăiţă a avut nevoie de peste 200 de zile de îngrijiri medicale. Cu vederea afectată şi cu o semipareză pe partea stângă, băiatul nu a mai fost de atunci nici măcar o zi la gradiniţă.
Luna trecută, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca educatoarea să plătească, împreună cu grădiniţa, 220.000 de euro despăgubiri, însă părinţii micuţului nu au văzut nici un ban până acum. Mai mult, educatoarea Mihaela Ciolan s-a mutat la altă grădiniţă din Capitală, după ce a fost găsită vinovată de vătămare corporală din culpă şi condamnată la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare. VEZI SI: Educatoarea acuzată că a ţinut un copil în beci, SANCŢIONATĂ de Inspectoratul şcolar
Citeste mai mult pe RTV.NET: