Maine avem alegeri europene – o stire care nu intereseaza aproape pe nimeni. Cauza, spun mai toti analistii, consta in lipsa de miza. Pentru ca Parlamentul European nu este un parlament in adevaratul sens al cuvantului, el contribuie prea putin in adoptarea deciziilor europene. Explicatia este valabila, dar nu si semnificativa. Asta, pentru ca, pur si simplu, electoratul roman nu stie mai nimic despre structurile de conducere ale Uniunii Europene, si cu atat mai putin despre extensia atributiilor Parlamentului.
Adevarata lipsa de miza trebuie cautata la partidele politice. Pentru acestea, pierderea sau castigarea acestor alegeri nu aduce mare lucru. Nici putere de decizie sporita, nici suprematie asupra celorlalte partide; asta, pentru ca lupta se da de fapt intre asa-zisele partide europene (acestea sunt in fapt doar niste juxtapuneri ale unor partide nationale cu obiective interne deseori divergente – a se vedea cazul PDL si UDMR in PPE).
Ceea ce pot capata partidele aflate in campanie electorala este cel mult un beneficiu de imagine, si lucrul a fost evident din felul in care s-au desfasurat putinele dezbateri electorale. Din acest motiv, agenda campaniei electorale a fost deturnata catre temele interne – fie grija de a arata electoratului ca ceilalti sunt vinovati pentru degradarea situatiei economice, fie promovarea viitorilor candidati prezidentiali. Mecanismul descris nu este o inventie romaneasca – faptul ca in campania europarlamentara politicienii vorbesc despre problemele interne este prezent in toate tarile Uniunii.
In aceste zile, principala tema de dezbatere in jurul scrutinului de duminica a fost predictibila prezenta scazuta la vot. In ciuda celor 18 milioane investite de PE intr-o campanie de mobilizare la vot si a apelarilor facute de presedinte si prim-ministru, rezultatele scontate sunt minime.
Panicat de spec
