Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stetoscop : Raiul hepatitelor

Publicat in Adevarul, duminică 25 octombrie 2009 ·

Într-o ţară în care igiena personală şi cea publică sunt considerate doar mofturi elitiste, hepatita ne înfrăţeşte deja cu ţările subdezvoltate. De la cabinetele stomatologice încropite pe sub scări de bloc, atelierele medievale de piercing şi tatuaje, până la spitale răpănoase cu instrumentar antebelic, orice intervenţie măruntă care presupune şi cea mai mică sângerare devine în România o sursă de contaminare cu un virus hepatitic de care e puţin probabil să mai scapi vreodată în această viaţă.

Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România este din acest punct de vedere un adevărat Rai european al hepatitelor, cu cel mai mare număr de persoane infectate. Spre exemplu, la hepatita C suntem pe primul loc, pe continent. Cam două milioane de români suferă de hepatită B sau C.

În 80 la sută din cazuri, românii infectaţi au o formă gravă de boală, iar un sfert dintre cazurile cronice devin ciroze. 5% dintre cazurile de hepatită de tip C degenerează în cancer de ficat.

Mai nou, avem şi virus de tip E, ajuns la noi datorită migraţiei din zonele asiatice. Explicaţia acestei situaţii de-a dreptul dramatice este aceea că românii nu-şi fac la timp analizele, iar hepatita nu este întotdeauna descoperită de la început şi evoluează tăcut, fără prea multe simptome.

Boala se răspândeşte şi din cauză că virusul nu dispare decât prin fierbere la o temperatură de peste 120 de grade Celsius, spre deosebire de virusul HIV, care dispare la o temperatură de peste 65 de grade Celsius.

Amploarea deja epidemică a îmbolnăvirilor cu hepatită B şi C pun deja problema obligativităţii efectuării unor teste de depistare a infecţiilor hepatice pentru toate persoanele care urmează să se interneze.

Prin acest demers, autorităţile sanitare ar putea nu numai să-i depisteze cu exactitate pe cei afectaţi şi să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 38 minute
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum o ora
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum o ora
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 2 ore
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Echipa României și-a aflat adversara din Billie Jean King Cup » Duel complicat în optimi

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Echipa României va întâlni Japonia în . Turneul final va avea loc la Sevilla, în noiembrie.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 4 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Ce program vor avea liniile de transport public din București-Ilfov în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum o ora
Transportul public din regiunea Bucureşti-Ilfov va funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 - 6 mai, informează marți, 30 aprilie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). Pe de a

UPDATE - Călăraşi: Fetiţă de patru ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Necropsia va stabili ce anume a provocat decesul celor două. Există suspiciunea că femeia a făcut infarct când a aflat despre moartea copilei/ Precizările MS

News.ro acum 42 minute
O fetiţă de patru ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei toxiinfecţii. În scurt timp, ea

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°