Într-o ţară în care igiena personală şi cea publică sunt considerate doar mofturi elitiste, hepatita ne înfrăţeşte deja cu ţările subdezvoltate. De la cabinetele stomatologice încropite pe sub scări de bloc, atelierele medievale de piercing şi tatuaje, până la spitale răpănoase cu instrumentar antebelic, orice intervenţie măruntă care presupune şi cea mai mică sângerare devine în România o sursă de contaminare cu un virus hepatitic de care e puţin probabil să mai scapi vreodată în această viaţă.

Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România este din acest punct de vedere un adevărat Rai european al hepatitelor, cu cel mai mare număr de persoane infectate. Spre exemplu, la hepatita C suntem pe primul loc, pe continent. Cam două milioane de români suferă de hepatită B sau C.

În 80 la sută din cazuri, românii infectaţi au o formă gravă de boală, iar un sfert dintre cazurile cronice devin ciroze. 5% dintre cazurile de hepatită de tip C degenerează în cancer de ficat.

Mai nou, avem şi virus de tip E, ajuns la noi datorită migraţiei din zonele asiatice. Explicaţia acestei situaţii de-a dreptul dramatice este aceea că românii nu-şi fac la timp analizele, iar hepatita nu este întotdeauna descoperită de la început şi evoluează tăcut, fără prea multe simptome.

Boala se răspândeşte şi din cauză că virusul nu dispare decât prin fierbere la o temperatură de peste 120 de grade Celsius, spre deosebire de virusul HIV, care dispare la o temperatură de peste 65 de grade Celsius.

Amploarea deja epidemică a îmbolnăvirilor cu hepatită B şi C pun deja problema obligativităţii efectuării unor teste de depistare a infecţiilor hepatice pentru toate persoanele care urmează să se interneze.

Prin acest demers, autorităţile sanitare ar putea nu numai să-i depisteze cu exactitate pe cei afectaţi şi să