Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot mai mulţi "sclavi" la muncă în Giurgiu

Publicat in Adevarul, joi 18 noiembrie 2010 ·

Sute de sesizări adresate Inspectoratului Teritorial de Muncă reclamă faptul că angajatorii încurajează munca la negru

Într-o sesizare anonimă, expediată la data de 12 noiembrie 2010, pe adresa ITM Giurgiu, şi care începea cu „SOS” şi se termina cu îndemnul „Salvaţi specia umană!”, se semnala faptul că o firmă din Mihăileşti obligă angajaţii să lucreze câte 17-20 de ore pe zi, în condiţii de muncă improprii, „în ritm de sclavi”, oamenii fiind plătiţi cu întârziere şi cu bani puţini.

Deşi alarmant, mesajul nu a fost luat în seamă de inspectori ITM, din cauză că era anonim.

„Legea interzice să se dea curs sesizărilor anonime. Cei care fac reclamaţii trebuie să le semneze şi să precizeze adresa la care li se poate răspunde în termenul legal de 30 de zile”, a precizat Robert Bene, consilier pe probleme de relaţii cu presa şi cu publicul din cadrul ITM Giurgiu.

„Orice reclamaţie către ITM este confidenţială, aşa că numele celui care ne sesizează nu este făcut cunoscut”, a menţionat consilierul Bene.

Agenţii comerciali se reclamă între ei

Domeniile în care se înregistrează cele mai multe cazuri de muncă la negru sunt, ca în toată ţara, construcţiile, comerţul şi confecţiile.

Ceea ce s-a observat, însă, la ITM Giurgiu, de la începutul acestui an şi până la 31 octombrie, este că tot mai mulţi agenţi comerciali reclamă alţi agenţi comerciali, care, utilizând munca la negru, practică preţuri de dumping, făcându-le concurenţă neloială.

Numărul de reclamaţii legate de munca la negru a fost, până la 31 octombrie 2010, de aproximativ 360, comparabil cu cel de anul trecut.

„Feomenul muncii la negru este un adevărat fagel care e posibil să se extindă. Tot mai mulţi angajatori par că se ” a spus Robert Bene.

El a precizat că în urma controalelor efectuate la 523 de firme, din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 32 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 19 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 33 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Natalia Intotero / Copilul, preluat de autorităţile germane

News.ro acum 25 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°