Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aeroportul Timişoara taie aripile concurenţei şi taxează pe sprânceană

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 24 mai 2013 · ·

Printr-un contract ilegal de marketing, Aeroportul și compania aeriană Wizz Air trimit concurența la plimbare. Justiția spune că e vorba de un contract discriminatoriu. De 5 ani, Ministerul Transporturilor nu a luat nicio decizie Sursa: ADI PÎCLIȘAN

Din 2008, scandalurile se ţin scai de Aeroportul In ternaţional „Traian Vuia” din Timişoara. Există numeroase rapoarte, decizii judecătoreşti şi o anchetă a Comisiei Europene care arată neregulile făcute de conducerea aeroportului. Cu toate acestea, Ministerul Transporturilor nu a luat nicio poziţie fermă cu privire la acest caz.

Contractul

În 2008, conducerea Aeroportului Timişoara, prin directorul Daniel Idolu, a semnat un contract de marketing cu Wizz Air. Potrivit acestei înţelegeri, compania aeriană era scutită de aproximativ 85% din plata taxelor de aeroport, în care intrau taxele de pasageri, tarife de decolare şi aterizare, de iluminare şi manipulare. Mai exact, prin contractul de marketing se stipula faptul că dacă Wizz Air va transporta, lunar, prin Aeroportul Internaţional Timişoara până la 5.349 de pasageri va plăti 8 euro taxă de aeroport pentru fiecare călător. Dacă va avea între 5.350 şi 10.690 - va plăti 6 euro, pentru un număr între 10.691 şi 15.999 – 5 euro, pentru 16.000 - 31.999 de pasageri se va plăti 4 euro, iar dacă depăşeşte 32.000 de pasageri, doar 3,5 euro.

În urma acestui contract, preţul biletelor a scăzut cu un procent între 20 şi 25%. Contractul nu a fost atribuit în urma unei proceduri de licitaţie şi nu stipulează cu exactitate activităţi concrete de marketing care vor fi derulate.

Raportul

Potrivit unui raport făcut de Direcţia Generală de Control din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, decizia de a se încheia acest contract nu a fost supusă aprobării Adunarii Generale a Acţionarilor (AGA) şi Consiliului de Administraţie (CA).

„Cons

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 5 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum o ora
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum o ora
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum o ora
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 4 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 3 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 3 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°