Nu trageţi în Bercea Mondial! Este şi el o bucăţică din România, ţara mea de glorii, ţara mea de dor, aşa cum o descria poetul.

Probabil că Eminescu, ocupat să se lupte, în „Doina" sa, cu tot felul de venetici („De la Nistru pân' la Tisa / Tot românul plânsu-mi-s-a / Că nu mai poate străbate / De-atâta străinătate", „Cine-au îndrăgit străinii / Mânca-i-ar inima cânii!"), n-a avut de-a face cu niscaiva interlopi din stirpea lui Bercea Mondial. Căci dacă i-ar fi cunoscut, ar fi lăsat-o mai moale cu „ţara mea de glorii, ţara mea de dor". Hai, dorul mai mergea, căci sufletul are legile lui, dar de unde atâta ţară de glorii?... Şi atunci, ca şi acum, bietul nostru rumân s-ar fi mulţumit cu o ţară normală, căci gloria oricum defila prin alte părţi.

Mondialul de la Drăgăneşti-Olt este o felie din România reală. Multiplicaţi-l în câteva mii de clone - unele mai vânjoase, altele mai pipernicite - şi veţi avea imaginea insuportabilă a ţării în care ne încăpăţânăm să trăim. Nu există judeţ fără interlopul său favorit! De fapt, nu există judeţ fără câteva duzini de interlopi. Pe cei mai duri - barosanii - îi găsiţi în „capitala" de judeţ, unde şi bănetul zornăie ademenitor. Cei cu potenţial terorizează oraşele mai mici, aşteptând momentul să-şi afirme ambiţiile judeţene. Aspiranţii se antrenează prin comune şi cătune, făcând pe durii şi sperând că într-o zi vor fi descoperiţi şi de mahării de la oraş şi promovaţi într-o ligă superioară.

Peste tot, mafioţii au construit o reţea de complicităţi cu autorităţile locale şi, uneori, cu trimişii Centrului în teritoriu. În jocul lor intră - din interes, din laşitate, din oportunism sau de frică - reprezentanţi ai partidelor politice (de la primari şi consilieri locali până la senatori şi deputaţi), poliţişti, funcţionari şi magistraţi. Şi pentru că Dumnezeu nu poate fi mituit, mafioţii îşi încearcă norocul la preoţ