Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o mutare TRĂZENT pentru Petrolul! "Lupii" vor transfera un playmaker de mare viitor: "E tehnic rău, se va vorbi mult de el"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

*Fotbalistul a făcut ieri primul antrenament cu ploieştenii, iar astăzi poate semna un contract pe două sezoane

Înaintea partidei cu CFR Cluj, din Gruia, Mircea Rednic a primit un nou cadou din partea conducerii petroliste. Joi noaptea, în România a sosit Luciano Nieto (foto, în stânga), un mijlocaş ofensiv argentinian în vârstă de 21 de ani, care ultima oară a jucat pentru Huracan. Fotbalistul a mers la Ploieşti, iar ieri a avut o discuţie cu Mircea Rednic, apoi a participat la primul său antrenament la noua sa echipă.

Astăzi, dacă nu va interveni vreo problemă la vizita medicală, Nieto va semna un contract valabil pe două sezoane cu "găzarii", cei din conducerea clubului fiind entuziasmaţi de jucător. "Este foarte tehnic, iar la 21 de ani este titular indiscutabil la echipa lui. Are un fizic bun, iar dacă se va acomoda în Liga 1 cu siguranţă se va vorbi mult despre el", a spus unul dintre şefii Petrolului.

700.000 euro este cota de piaţă a lui Luciano Nieto, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

*Fotbalistul a făcut ieri primul antrenament cu ploieştenii, iar astăzi poate semna un contract pe două sezoane

Înaintea partidei cu CFR Cluj, din Gruia, Mircea Rednic a primit un nou cadou din partea conducerii petroliste. Joi noaptea, în România a sosit Luciano Nieto (foto, în stânga), un mijlocaş ofensiv argentinian în vârstă de 21 de ani, care ultima oară a jucat pentru Huracan. Fotbalistul a mers la Ploieşti, iar ieri a avut o discuţie cu Mircea Rednic, apoi a participat la primul său antrenament la noua sa echipă.

Astăzi, dacă nu va interveni vreo problemă la vizita medicală, Nieto va semna un contract valabil pe două sezoane cu "găzarii", cei din conducerea clubului fiind entuziasmaţi de jucător. "Este foarte tehnic, iar la 21 de ani este titular indiscutabil la echipa lui. Are un fizic bun, iar dacă se va acomoda

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 25 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 19 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 9 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°