Designerii au creat decoraţiuni şi ornamente speciale pentru brad, cu gândul de a vă aduce mai aproape de spiritul Crăciunului, şi tot ei vin să vă ajute să îl împodobiţi aşa cum visaţi, chiar în propria locuinţă. A venit din nou perioada în care la fereastra fiecărei case strălucirea globuleţelor şi a betelii din brad este completată de jocul de lumini al instalaţiei. Bradul împodobit este o tradiţie veche de 500 de ani, care, alături de Moş Crăciun, a devenit unul dintre cele mai puternice simboluri ale Crăciunului. Toţi îşi pun creativitatea la bătaie şi încearcă să îşi decoreze frumos casele şi să împodobească brazi care să îi ducă puţin mai aproape de lumea lui Moş Crăciun.
Folosesc ca modele brazi pe care i-au văzut la televizor, la diferite companii sau în marile centre comerciale, dar de cele mai multe ori rezultatul este doar o asemănare cu ceea ce şi-au dorit de fapt să facă. Rezolvarea acestei probleme poate veni de la firmele specializate în decorarea caselor, a curţilor şi, bineînţeles, a brazilor. Puteţi opta de la serviciile de livrare, cioplire şi montare a bradului până la decorarea acestuia.
Bradul este împodobit de o persoană specializată în acest domeniu sau chiar de un designer. Puteţi să alegeţi între un brad tradiţional, unul modern sau un brad cu decoraţiuni personalizate şi de lux. Pentru sfârşitul perioadei Sărbătorilor de iarnă, majoritatea firmelor de acest gen oferă şi servicii de curăţenie, vă împachetează decoraţiunile şi vă oferă spaţiu de depozitare pentru perioada în care nu le folosiţi.
LA COMANDĂ
Pregătirile pentru Crăciun şi mai ales cele care implică achiziţionarea bradului şi a decoraţiunilor necesită foarte mult timp şi alergătură prin oraş. De aceea este bine să ştiţi că există numeroase firme care vă pot ajuta în acest sens şi de la care puteţi cumpăra sau închiria brazi şi decor