Un celebru prim-ministru englez din sec.19 a spus: statele nu au sentimente, ci doar interese. Aş adăuga că acest lucru este cu atât mai adevărat pentru marile Companii internaţionale.
Să nu uităm, apoi, că EON-ul, marea companie germană, s-a retras din Nabucco, la un moment dat, şi şi-a vândut acţiunile –dacă nu mă înşel către OMV.
Oare de ce? Intrăm, cu această ocazie, într-un domeniu interesant şi paradoxal: l-am numit relaţiile ruso-germane. Un marxist ar apela la cuvântul „dialectică” pentru a descrie aceste relaţii. Adică, ar constata că ele se întemeiază, paradoxal, pe sentimente şi realităţi opuse, de tipul atracţie-respingere, ură-simpatie, război-pace, adversitate-colaborare etc. Toată istoria ultimelor 2-3 secole a relaţiilor dintre cele două popoare s-a întemeiat pe acest tip de dualităţi. Au colaborat şi s-au simpatizat un timp, după care s-au ciocnit violent, păcii i-a urmat războiul şi ura, iar războiului şi urii ce păreau veşnice îi urmau, din nou, pacea şi colaborarea.
Cine ar fi crezut, în timpul Marelui Război – când ura sovieto-germană ajunsese la paroxism – că cele două popoare vor mai ajunge vreodată să colaboreze? Iar astăzi colaborarea lor este de notorietate. Ea a început încă din ultimii ani ai URSS-ului, când Germania a plătit sume uriaşe de bani sovieticilor pentru ca aceştia să nu împiedice unificarea Germaniei.
Să nu uităm că Putin a fost agent KGB în Germania, şi nu m-ar mira să aflăm, peste ceva vreme, că drumul lui spre Kremlin s-a parcurs şi cu „combustibil” nemţesc.
În prezent, apropierea dintre Rusia şi Germania miroase puternic a petrol şi gaz. Au construit şi o conductă - North Stream - pentru a duce gazul rusesc, prin Marea Baltică, direct spre Germania, fără a mai traversa ţări mofturoase ca Ucraina, Belarus sau Lituania.
Cine credeţi că se află în fruntea Consiliului de administraţie al co