Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Milioane de euro din drepturi de autor

Publicat in Adevarul, luni 26 decembrie 2011 ·

Zece bucureşteni au obţinut anul trecut 6 milioane de euro din drepturi de proprietate intelectuală. Cât câştigă statul din contribuţiile sociale la aceste venituri?

Decizia Guvernului de anul trecut de a introduce plata asigurărilor sociale şi în cazul veniturilor obţinute din drepturi de proprietate intelectuală a fost intens contestată. În lipsa unor argumentări, piaţa media din România a interpretat această decizie ca o răzbunare la adresa jurnaliştilor, în mod special. Nici explicaţia Executivului de la acea vreme nu a fost clară, premierul Emil Boc spunând doar că măsura nu este îndreptată înspre adevăraţii creatori şi artişti, ci împotriva celor care abuziv au folosit drepturile de autor. Dar nu s-au oferit date sau cifre oficiale care să justifice introducerea acestei măsuri. Câţi bani se strâng la buget ca urmare a impozitării acestor venituri? Acesta ar fi un alt răspuns ce nu a fost oferit la vremea respectivă de iniţiatorii legii.

Bani la buget

În lipsa tuturor acestor informaţii, cert este că veniturile obţinute numai în 2010, în România, de către contribuabilii români persoane fizice din drepturi de proprietate intelectuală nu sunt de neglijat. Potrivit informaţiilor solicitate de „Forbes România" şi furnizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a Municipiului Bucureşti, cel mai mare astfel de venit net obţinut anul trecut în Capitală a depăşit un milion de euro. Nu au putut fi făcute publice alte date privind identitatea contribuabilului, acestea fiind supuse secretului fiscal, însă venitul nu a fost singular. Următorul se apropie de 900.000 de euro, iar în Top 10 al celor mai mari astfel de venituri obţinute în Capitală se mai află sume cuprinse între 328.000 de euro şi 736.000 de euro. Puteţi vedea Top 10 complet al celor mai mari venituri nete obţinute în 2010, în Bucureşti, din drepturi de proprietate intelectuală în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 20 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 13 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 28 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

Semimaratonul Bucureşti, la a 13-a ediţie » Sunt aşteptaţi 10.000 de alergători!

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
În weekend-ul 11-12 mai, Bucureștiul găzduiește cea de-a 13-a ediție Bucharest Half Marathon, iar evenimentul reunește mai multe curse de alergare.

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°