Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Predoiu: Am intrat în politică pentru a da, nu pentru a lua

Publicat in Adevarul, marți 12 noiembrie 2013 ·

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu , spune că este nevoie de mai mult calm în viaţa politică din România, într-un răspuns adresat preşedintelui Traian Băsescu.

„Da, vreau să aduc Pacea şi Liniştea românilor, ca să-şi poată construi bunăstarea. Am adus Pacea în sistemul judiciar, cu consimţământul Premierilor Tăriceanu, Boc şi al Preşedintelui Băsescu“, a scris Predoiu pe Facebook, după ce şeful statului a spus că este "mult prea flexibil şi împăciuitor".

În opinia sa, „această pace în Justiţie" a adus României patru rapoarte pozitive pe justiţie şi patru coduri fundamentale, precum şi Legea micii reforme, care a ajutat la pedepsirea marilor corupţi.

„Această Pace a fost din păcate întreruptă de mici războaie pe care le-am dat, două greve ale magistraţilor, un conflict constituţional cu CSM câştigat la CCR cu unanimitate, alt război pentru legea răspunderii magistraţilor. Infractori fugiţi din ţară au fost extrădaţi cu succes în această Pace. Sunt lucruri pentru care trei Premieri şi un Preşedinte de ţară m-au plasat în afara sistemului politic, ca să lucrez pentru România. De data aceasta, eu vreau o Pace pentru România, ca să ieşim din vrajba naţională şi din sărăcie şi nu am de gând să-mi plec capul pentru opţiunile mele. Asta nu înseamna că voi abdica de la onestitatea şi fermitatea mea. Dacă e cazul să mai duc războaie pentru justiţie şi dreptate, o voi face. Am intrat în politică pentru a da, nu pentru a lua. Am dat şi voi mai da. O fac pentru poporul român“, a adăugat Predoiu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1 TV, că prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu este un om în care nu mai are încredere, fiind mult prea flexibil şi împăciuitor, iar România are nevoie de un preşedinte care să nu facă compromisuri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 11 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 24 minute
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0. Clujenii au jucat prost dar au învins

NapocaNews acum 16 minute
Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 7 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 25 minute
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°