Democraţia autohtonă nu este ameninţată de comasarea alegerilor locale şi parlamentare sau de schimbarea sistemului de vot. Democraţia românească este ucisă de baronimea de partid care sufocă legitimitatea politică şi retează legătura cu cetăţenii. În Statele Unite, se fac alegeri din doi în doi ani. Cetăţeanul este chemat să aleagă după cum urmează: La nivel federal, întreaga Cameră a Reprezentanţilor, o treime din Senat şi, o dată la patru ani, preşedintele ţării. La nivel de stat, diverse proporţii din legislativ plus, posibil, guvernatorul. La nivel local, primari, consilieri, judecători, procurori şi şerifi. La acestea se adaugă, de obicei, o serie de referendumuri prin care i se solicită alegătorului să se pronunţe asupra unor modificări legislative sau a unor amendamente la Constituţia statului respectiv. I se pare cuiva că o asemenea comasare a procesului electoral ameninţă în vreun fel democraţia? Că alegătorul bulversat de asemenea povară democratică cedează psihic şi intelectual şi nu mai e în stare să distingă între congressman şi şerif sau între procurorul districtual şi guvernator? Ciudat lucru, dar în aceste condiţii vitrege, democraţia americană arată destul de solid chiar şi după atâta amar de vreme de la adoptarea Constituţiei. Nimeni nu-şi bate capul acolo să menajeze limitele intelectuale ale alegătorului pentru că e treaba acestuia să fie responsabil şi să ştie cum, pentru ce şi pentru cine îşi dă votul. A doua mare „îngrijorare‘‘ exprimată de alarmiştii de serviciu este legată de modificarea sistemului de vot în sensul unui vot uninominal în care primul plasat ia tot. Principala „temere‘‘ a gardienilor democraţiei naţionale este că s-ar alege oameni fără suficientă legitimitate, că, de exemplu, dacă primul clasat ia 30%, asta înseamnă o minoritate şi că nu e firesc ca minoritatea să dicteze etc. Unii, ca Ion Iliescu, vor să revenim la votul