Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oferta de garsoniere nou scoase la închiriat a crescut cu 33% în ultimul an

Publicat in Gandul, marți 22 iulie 2008 ·

Presiunea pe chiriile din Bucureşti este pusă acum de generaţia dublă de absolvenţi de facultate

Cei care vor să vândă o locuinţă, dar ţin cu dinţii de preţ şi aşteaptă să vadă cum va mai merge piaţa s-au săturat de atâta aşteptat şi au început să le scoată la închiriat, apreciind semnificativ oferta din Capitală. Astfel, în ultimul an, oferta de garsoniere nou scoase la închiriat a crescut cu circa 33% în ultimul an (iunie 2008 faţă de iunie 2007) iar la apartamentele cu două camere s-a apreciat cu 45%, conform firmei de servicii imobiliare Agenţie.net. Statisticile reflectă numai oferta venită din partea particularilor, fără a lua în considerare anunţurile de la agenţiile imobiliare. În ciuda afluxului de noi apartamente date la închiriat însă, preţurile au crescut uşor în ultimele luni. Dacă în iunie anul trecut chiria medie pentru un apartament cu două camere era de 480 de euro, luna trecută aceasta era de circa 587 de euro, cu numai 3 euro mai mare decât în mai.

Pe termen mediu, chiriile ar putea începe să scadă

Previziunile privind nivelul chiriei sunt însă destul de optimiste pentru chiriaşi. “În momentul în care va îngheţa total piaţa de tranzacţii cu apartamente, cele mai multe dintre ele vor fi scoase la închiriat, deci va creşte sensibil oferta. Acest lucru înseamnă, în mod evident, o ieftinire a chiriilor. Gândiţi-vă la apartamentele cumpărate de speculanţi, de exemplu. Dacă nu reuşesc să le vândă, le vor da în chirie”, a declarat pentru Gândul Adrian Crivii, managing partner al firmei de evaluare Darian. Trebuie subliniat însă că acesta este şi “sezonul” chiriilor, când miile de studenţi care nu au locuri în cămin sau care nu vor să stea acolo încep vânătoarea de apartamente.

La acest lucru se mai adaugă şi faptul că acest an promoţia de absolvenţi la facultăţi este dublă, pentru că au absolvit în acelaşi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 53 minute
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Borussia Dortmund, prima finalistă a Ligii Campionilor. Germanii au învins Paris Saint-Germain, scor 1-0, în returul semifinalelor

News.ro acum 7 ore
Formaţia Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Paris Saint-Germain, în manşa retur a semifinalelor competiţiei. Borussia s-a impus şi în tur, tot cu scorul de 1-0

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Dictatorul chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, un aliat al Rusiei

G4Media acum 31 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, unde a ajuns marţi seară venind de la Paris, transmite AFP, citată de Agerpres. Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 12 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 7 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 9 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 13 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°