Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cetăţile Braşovului au fost scoase la lumină

Publicat in Adevarul, luni 21 ianuarie 2013 ·

Veritabile obiective turistice, cetăţile care datează de secole au avut nevoie de reparaţii majore. Urmează acum şi o promovarea pentru atragerea turiştilor.

Cetatea Braşovului a devenit din nou vizibilă, iar seara este luminată. Primăria a tăiat peste 300 de arbori de pe Dealul Straja, pentru ca obiectivul turistic să fie vizibil din centrul oraşului. În ultimii 20 de ani, Aleile au fost pietruite, iar străduţele au fost lărgite, astfel încât, în cetate să aibă acces şi autocarele.

În jurul Cetăţii există o promenadă, pentru ca turişti să se poată bucura de privelişte, iar în interior sunt amenajate trei locuri speciale pentru admirarea şi fotografierea oraşului.

Cetatea Teutonilor va fi renovată

Consiliul Judeţean Braşov a alocat în 2011 4,9 milioane de lei pentru Cetatea Feldioarei. În perioada ei de glorie, cetatea medievală avea ziduri puternice, dar acum, monumentul este doar o ruină. Din ea s-au mai păstrat doar turnul din Nord-Vest, fântâna din mijloc, care este acum astupată, temelia de piatră a capelei, precum şi o bună parte din pivniţă. Cetatea a fost construită, în secolul al XIII-lea de cavalerii teutoni înainte ca acestea să se retragă din Transilvania.

Primele reabilitări după trei decenii la Făgăraş

Cetatea Făgăraşul a fost şi ea lăsată în paragina. Acum, după 35 de ani de la ultimele lucrări impunătorul monument, a primit o a doua şansă. Se reabilitează Corpurile de Gardă Nord şi Sud, dar şi turnul porţii aflat deasupra bolţii de intrare în cetate. Consiliul Judeţean a alocat bani 3 milioane de euro pentru reparaţii. Pentru ca întreg obiecivul turistic să fie reabilitat ar fi nevoie de 40 de milioane de lei. Edilii vor să facă chiar o casă a căsătoriilor în cetate.

Cetatea Făgăraş satează de şase secole şi are 66 de încăperi pe cinci niveluri. A fost construită pentru apărare, dar după al doilea război mondi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 7 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 10 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 4 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°