Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Turciei speră că protestele se vor încheia până diseară

Publicat in Antena 3, vineri 14 iunie 2013 ·

Premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, speră că protestele de la Istanbul se vor încheia până vineri seară, după ce a decis suspendarea proiectului din Parcul Taksim Gezi.

"Sper că se va încheia totul în seara aceasta", a declarat Erdogan într-un discurs rostit la Ankara, informează AFP.

Premierul i-a îndemnat pe protestatari să evacueze rapid zona. "Discutăm de două zile cu reprezentanţi ai manifestanţilor, cu artişti; sperăm să aceste demersuri vor da rezultate. Tinerilor, aţi stat destul timp în parc. Am auzit mesajul vostru. Nu vor mai fi lucrări în parc, deci nu mai este nevoie să rămâneţi acolo", a subliniat premierul turc.

"Vom aştepta decizia finală a justiţiei şi, când va fi luată, vom organiza un referendum şi ne vom conforma rezultatului. Ce altceva pot spune!?", a încheiat premierul turc, potrivit Mediafax.

Bilanţul violenţelor care durează de peste două săptămâni în Turcia a ajuns la patru morţi şi peste 5.000 de răniţi. Protestele, care iniţial erau faţă de reducerea suprafeţelor verzi din Parcul Gezi - unde există planul de reconstruire a cazarmei otomane Topcu Kişlasi, care ar deveni un complex turistic, având inclusiv un mall - au devenit o acţiune îndreptată împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, criticat pentru politicile cu caracter islamist.

Protestele antiguvernamentale au izbucnit în 31 mai, la Istanbul, degenerând dintr-o manifestaţie de protest contra intenţiei guvernului de a construi un obiectiv (iniţial a fost vorba de un mall, apoi de o moschee) în parcul Gezi.

Erdogan, aflat la putere din anul 2002, este liderul Partidului pentru Dreptate şi Dezvoltare (AK), format pe structurile unei foste mişcări islamiste. De curând, Parlamentul turc a aprobat o lege care interzice vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în intervalul orar 22.00 - 6.00, o

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 2 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 46 minute
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

UPDATE - Navă scufundată în Marea Neagră - Parchetul Curţii de Apel Constanţa: Accidentul de la Sfântu Gheorghe, produs în urma coliziunii a două nave / Cercetările vizează distrugerea unei nave şi părăsirea locului accidentului

News.ro acum 54 minute
Reprezentanţii Parchetului Curţii de Apel Constanţa au anunţat că scufundarea unei nave suib pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, s-a produs în urma coliziunii cu o altă navă, care se află în portul bulgăresc Varna. M

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice, între factorii cheie ai dezvoltării politicii industriale

News.ro acum 25 minute
Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România şi este între factorii cheie ai dezvoltării politicii industriale, a afirmat premierul Marcel Ciolacu la întrevederea, de luni, cu preşedintele Autorităţii de Reglementare în Comun

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 46 minute
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 5 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Nicolae Ciucă anunţă publicarea unei cărţi intitulată „Un ostaş în slujba ţării”

Mediafax acum o ora
„Paginile acestei cărţi sunt despre mine. Nu despre funcţiile pe care le-am ocupat, nu despre imaginea mea publică, nu sunt bilanţ şi nici program electoral. Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziţia de la om de armată la om politic. Sunt d

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

21°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°