Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ineficienţă istorică! VEZI cifrele meciului Steaua - Oţelul Galaţi

Publicat in Pro Sport, vineri 15 aprilie 2011 ·

Cu 30 de goluri marcate în 25 de etape (nu am inclus rezultatulde 3-0 la masa verde cu Pandurii), adică o medie de 1,2 goluri pemeci, Oţelul are cel mai slab atac dintre candidatele la titlu.Dacă ar continua să marcheze până la finalul campionatului la felde rar şi ar câştiga totuşi titlul, ar fi campioana cu cea maislabă eficienţă.

Începând cu ediţia 1934-1935, când campionatul de fotbal dinRomânia s-a disputat pentru prima oară în formatul actual şi nu subformă de grupe sau sistem eliminatoriu, campioana a fost tot timpulşi una dintre cele mai prolifice echipe din anul respectiv. Acum,Oţelul, liderul din ultimele 18 etape şi una dintre candidatele lacâştigarea titlului în acest sezon, se află pe locul 9 într-un topal ofensivei şi, în plus, media de goluri din prezent ar reprezentarecordul minim printre campioanele din istoria de 76 de ani aicampionatului cu sistem ligă!

Recordvechi de 58 de ani

În acest moment, recordul de ineficacitate deţinut de o campioană aRomâniei a fost stabilit în ediţia 1953 de CCA Bucureşti,precursoarea actualei Steaua. În cele 21 de meciuri pe careroş-albaştrii le-au disputat atunci, aceştia au marcat doar 27 degoluri, de unde rezultă o medie de 1,21 de reuşite pe meci. Cu osutime peste actuala performanţă a Oţelului!

UTA,peste patru goluri

La polul opus stă UTA, care este şi singura echipă din istorie ce areuşit o medie de peste patru goluri pe meci într-un campionat. Maiexact, în ediţia 1946-1947, ITA de atunci a reuşit 129 de goluri în30 de etape, iar golgheterul Bonhadi a marcat de 49 de ori,stabilind un record şi în acest sens. După Revoluţie, cea mai bunăperformanţă e cea stabilită de Dinamo în ediţia 1999-2000, când areuşit o medie de 2,73 de goluri pe meci. La polul opus, CFR aatins anul trecut pragul minim după 1989: 46 de goluri şi o mediede 1,35 pe meci.

STEAUAPRESEAZĂ FOARTE

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis „Ziua Românilor de Pretutindeni, prilej de reafirmare a angajamentului faţă de unitate şi solidaritate“

Ziua Constanta acum 20 minute
Într-un mesaj special dedicat Zilei Românilor de Pretutindeni, președintele României, Klaus Iohannis, subliniază importanța acestei sărbători și recunoaște contribuția valoroasă a românilor din diaspora la dezvoltarea și promovarea valorilor naționa

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 2 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 2 ore
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Stéphanie Frappart, escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii în finala Cupei Greciei

News.ro acum 53 minute
Franţuzoaica Stéphanie Frappart, care a arbitrat, sâmbătă, finala Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena şi Aris Salonic, a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii. În decurs de 20 de minute, Stépha

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 22 minute
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 5 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 4 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 26 minute
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Fanii lui Nicki Minaj, furioşi după ce concertul său a fost anulat întrucât ea fusese arestată

News.ro acum 3 ore
Fanii lui Nicki Minaj au fost furioşi după ce concertul pe care artista americană trebuia să îl susţină la Manchester a fost anulat în ultimul moment, întrucât ea fusese arestată pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Între timp, ea a fost amendată ş

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°