Nu am fost niciodată la Timişoara. Cât am trăit în România, oraşul făcea parte dintr-o lume misterioasă, a cărei realitate fizică mi-o imaginam medievală, centrată în jurul unui canal străjuit de case înguste cu acoperişuri ascuţite. Un fel de Amsterdam în mintea unui bucureştean prins cu învăţătura, pentru care ţintele călătoriilor erau Predealul în vacanţa de iarnă şi comuna 2 Mai în fiecare august al anilor ’60–’70. (...)

Nu am fost niciodată la Timişoara. Cât am trăit în România, oraşul făcea parte dintr-o lume misterioasă, a cărei realitate fizică mi-o imaginam medievală, centrată în jurul unui canal străjuit de case înguste cu acoperişuri ascuţite. Un fel de Amsterdam în mintea unui bucureştean prins cu învăţătura, pentru care ţintele călătoriilor erau Predealul în vacanţa de iarnă şi comuna 2 Mai în fiecare august al anilor ’60–’70. Imaginea s-a schimbat doar într-o miercuri după-masă, o zi cenuşie de decembrie. Mă îndreptam spre casă, după o conferinţă la Boston, când am auzit, la National Public Radio, că se trăgea cu mitralierele din elicopter în oamenii care manifestau în centrul Timişoarei împotriva regimului naţional-comunist. Am realizat că zilele tiranului bâlbâit se puteau număra pe degetele unei singure mâini şi că Timişoara va deveni simbolul unei ţări pe cale să renască. Profesorul Ioan Sporea, şeful Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ este prima personalitate timişoreană prezentată la rubrica Per ardua... Născut în 1956 în comuna Nucet, judeţul Bihor, Ioan Sporea a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Timişoara în 1981, iar zece ani mai târziu, tânărul medic român a primit o bursă a guvernului francez care i-a dat posibilitatea să lucreze timp de opt luni în Clinica de Hepatogastroenterologie condusă de profesorul R. Baumann la Spitalul Hautepierre d