România a cerut şi a obţinut aprobare pentru redeschiderea ambasadei de la Tripoli, dar, într-o primă fază, nu va fi acreditat un ambasador, ci numai un însărcinat cu afaceri, a declarat, luni, ministrul de Externe, Teodor Baconschi pentru Mediafax.
"Am cerut şi obţinut aprobarea de a redeschide ambasada de la Tripoli. Procedura este în curs, vom fi acolo din nou prezenţi cu diplomaţi şi personal consular", a spus Baconschi.
El a adăugat că a avut o scurtă întâlnire la New York cu preşedintele CNT. "În principiu, România sprijină CNT şi este un prieten tradiţional al Libiei. Situaţia acolo este încă destul de confuză. Deocamdată nu vom acredita un nou ambasador, ci un însărcinat cu afaceri, însă când Guvernul va fi în mod legal constituit ne gândim să trimitem un ambasador", a mai spus ministrul.
Baconschi a explicat că "au existat nu atât familii mixte, cât personal medical - asistente - care nu au dorit să părăsească Libia atunci când s-a organizat evacuarea pe podul aerian".
"Între timp, am pierdut contactul direct cu această categorie, dar suntem gata să reluăm, să facem o bază de date actualizată şi sperăm ca situaţia din interiorul ţării să se îmbunătăţească. Avem în vedere inclusiv, după ce situaţia se normalizează, să-i invităm pe românii care lucrau acolo şi companiile româneşti să revină", a explicat Baconschi.
El a adăugat că epicentrul crizelor consulare rămân Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. "Dar ne putem aştepta la crize politice, umanitare sau politico-militare în orice stat slab. Sunt destule, din păcate. Le monitorizăm pe toate, mai ales unde avem ambasade", a spus ministrul.
"În Siria, situaţia este în continuare blocată, reformele cerute şi promise nu au fost încă implementate pe deplin, dar avem, aşa cum anunţam, schiţat un plan de intervenţie pe Siria în cazul în care ar fi nevoie. Nu ne dorim ca acest l