Dan Lungu a debutat editorial în 1999, cu un volum de povestiri grupate sub un titlu respingător: Cheta la flegmă. Taxându-l ca atare, mai mulţi critici l-au întâmpinat totuşi favorabil pe tânărul prozator, al cărui talent narativ a atras atenţia. El constituia - cel puţin pentru mine - şi o bună ilustrare a noului realism postrevoluţionar, un realism uneori dur, cu secvenţe atroce, pe care Dan Lungu îl înfăşura în plasa unei descripţii minuţioase, microscopice a lumii în care trăim. Inconfundabila lume autohtonă, cu personajele, culorile şi aromele ei. Ca o recunoaştere a erorii iniţiale şi o confirmare a hiperrealismului practicat, volumul de debut a fost reeditat în 2003 cu un titlu sugestiv modificat: Proză cu amănuntul. Inconvenientul artistic o dată depăşit, autorul ieşean avea de rezolvat o altă problemă, nu mai puţin spinoasă, ţinând însă nu de creaţia propriu-zisă, ci de vizibilitatea ei. E un fapt că destule cărţi stau într-un con de umbră nemeritat prin aceea că au apărut la edituri fără rezonanţă şi fără impact. Oricât de merituos ar fi tânărul scriitor, el nu poate suplini absenţa unor circuite de promovare şi reţele de difuzare de care adevăraţii editori au a se îngriji. Cu Raiul găinilor, în fine, Dan Lungu a ieşit din purgatoriul periferiei editoriale, intrând în campania literaturii tinere iniţiată de Polirom şi beneficiind de întreaga desfăşurare mediatică, publicitară asigurată de aceasta. O prefaţă măgulitoare semnată de Mircea Iorgulescu, condiţii grafice deosebite, marketing profesionist şi o promovare agresivă: iată tot atâtea elemente din chimia succesului la care visează orice scriitor. S-a adăugat, recent, şansa traducerii şi apariţiei cărţii la o editură notabilă din Franţa. Ce-i mai lipseşte, atunci, lui Dan Lungu pentru a înregistra o victorie pe toată linia, o victorie răsunătoare?...
...Lipseşte, din păcate, romanul în