Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comasări la serviciile de ambulanţă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 decembrie 2009 ·

Oficiali din MS au decis să unifice Ambulanţa Ilfov cu cea din Capitală, fără a face concedieri. Măsuri similare s-ar putea lua şi în alte zone. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

Serviciile de ambulanţă din Bucureşti şi Ilfov au fost unificate, prin hotărâre de guvern şi vor funcţiona împreună, având un singur centru de comandă şi două surse de finanţare - Casa de Asigurări a Municipiului Bucureşti şi Casa de Asigurări Ilfov, a anunţat ieri secretarul de stat Raed Arafat, de la Ministerul Sănătăţii.

Aceasta este singura comasare vizată în acest an. „Dacă măsura se va dovedi foarte eficientă ne vom gândi şi la alte zone din ţară”, a precizat secretarul de stat.

Până în 2014, Salvările vor ajunge la solicitări în 8 minute

Potrivit MS, măsura nu ţine de criza economică, ci urmăreşte doar o mai bună organizare a serviciilor. „Nu vor fi concedieri, nu vor fi desfiinţate substaţii, nu vor fi reduse salariile”, a declarat el. Ilfovul era o zonă în interiorul căreia ambulanţele circulau greu şi erau puse deseori în situaţia de a străbate oraşul de la un capăt la celălalt. „Se va putea interveni mult mai rapid la urgenţele din ambele zone administrative”, a spus Arafat.

Din cazua proastei coordonări, la Ambulanţa Ilfov existau întârzieri de zeci de minute, la urgenţe. În plus, mai mulţi doctori vor putea merge la in tervenţii. Ambulanţa Ilfov lucra doar cu 16 medici, în timp ce Ambulanţa Bucureşti lucrează cu aproape 100 de medici. Totodată, dispeceratul Ilfov funcţiona prost, în timp ce în Bucureşti sistemul este mult mai bine informatizat.

Secretarul de stat a amintit că Serviciul de Ambulanţa a mai funcţionat astfel, cu 12 ani în urmă. „După separarea celor două servicii în 1998, au apărut probleme operaţionale. Ambulanţele din Ilfov nu puteau intra în Bucureşti, atunci când erau mai aproape de adresa de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 13 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 12 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°