Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul lui Sorin Blejnar s-ar putea întoarce la DIICOT

Publicat in Romania TV, joi 31 octombrie 2013 ·

Procurorul de caz a solicitat la termenul de joi al procesului în care este implicat fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, clarificarea rechizitoriului în acest caz şi a cerut ca dosarul să se reîntoarcă al DIICOT.

"Procurorul de caz a solicitat la termenul de joi, DIICOT-ului, adică propriei instituţii, să clarifice rechizitoriul ceea ce am spus noi acum un an de zile. Am spus că este neclar şi faptele pentru care suntem acuzaţi nu sunt clare. Alte lucruri nu comentez. Azi procurorul DIICOT a solicitat o suplimentare de la DIICOT pentru că rechizitoriul nu este clar şi nu se cunoaşte de ce suntem acuzaţi, adică o recunoaşte a ceea ce am solicitat noi acum un an", a spus, joi, Blejnar, la ieşirea din sala de judecată, potrivit Agerpres.

VEZI ŞI Instanţa supremă ridică definitiv interdicţia de a părăsi ţara în cazul lui Sorin Blejnar

Anul trecut Sorin Blejnar a solicitat Tribunalului Braşov, unde are loc judecarea cauzei, întoarcerea dosarului la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale. Tribunalul Braşov a dispus refacerea urmării penale pe motiv că faptele pentru care este încriminat Blejnar nu au fost prezentate explicit. La rândul lui, Sorin Blejnar a spus că nu sunt documente relevante în dosarul de urmărire penală în care să fie descrise faptele de care este acuzat.

Procurorii DIICOT au făcut recurs la decizia Tribunalului, Curtea de Apel Braşov a judecat recursul procurorilor DIICOT şi a dispus reîntoarcerea dosarului la Tribunalul Braşov şi continuarea procesului. Procesul a început din nou în luna septembrie 2013, iar la termenul de joi judecătorii cauzei au stabilit un nou termen pentru 28 noiembrie.

Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, este acuzat de evaziune fiscală cu produse petroliere cu un prejudiciu de peste 21 milioane de lei la bugetul de stat. În acest dosar au fost trimise în judecată 17 persoane fizice ş

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 37 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 26 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 16 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 3 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 5 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°