Ceva nu se leagă în acţiunile din ultima săptămână ale lui Victor Ponta în raport cu cele două falsuri produse de grupul Voiculescu-Antena3 pentru a-l incrimina pe Traian Băsescu şi pe procurorul Lucian Papici. Este greu de înţeles cum a înghiţit Ponta pe nemestecate, fără să verifice, aceste istorii cusute prost cu aţă albă şi cum a riscat prosteşte să se expună contraatacurilor preşedintelui. Doar dacă nu cumva a fost orbit de ura faţă de Băsescu şi de lăcomie, atunci fie a fost trădat de securiştii care îl înconjoară fie l-a cuprins frica faţă de ce îl aşteaptă în viitor şi a început să facă paşi greşiţi.

Pumn după pumn, Băsescu l-a „lucrat” pe Ponta la corp şi la figură fără să-i dea răgaz să îşi revină. „Victor Ponta, plagiator şi mincinos” (cu varianta „plagiator mic (amintind de „Adriane, nici nu ştii…”) şi mincinos” ”Ponta, un personaj de teapa lui Sorin Roşca Stănescu (pe care Ponta se întâmplă să îl deteste)”, „mediocru”, membru al „familiei politice care merge cu plasa de un leu la bancă”, Băsescu nu a ezitat să atace cu toate armele acolo unde îl doare pe Ponta cel mai mult: la imagine, respect de sine şi orgoliu. Prins cu garda jos, Ponta a ripostat anemic denunţând presupusa ilegalitate a telefonului dat de Băsescu procurorului Lucian Papici pentru a-şi cere scuze, dar a fost o ripostă slabă, de om aflat în corzi care abia aşteaptă gongul pentru a nu fi făcut K.O.

Dar cum a ajuns Ponta într-o situaţie atât de vulnerabilă încât să devină sacul de box al duşmanului său de moarte, pentru că aici nu mai este vorba de rivalitate politică, ci de duşmănie personală? Ponta a negat că ar fi luat parte împreună cu Sorin Roşca Stănescu la o conspiraţie privind punerea sub acuzare a lui Traian Băsescu pentru înaltă trădare, dar având în vedere că Ponta este, într-adevăr, un mincinos învederat, declaraţiile sale trebuie privite cu multă circumspecţie.